Versiunea pentru Printare

(să PRINTEZI sau citeşti ghidul despre

Citeşti mai mult în Rest România

Vă Mulţumim ca Aţi Ales Rest România!

Noi muncim din greu pentru a fi la zi cu cel mai bun ghid turistic al României pentru călătoriile Dumneavoastră

 Cum să tipăreşti ghidul nostru :

Toate ghidurile noastre sunt disponibile pentru citit în modul de tipărire gratis pentru toţi călătorii înregistraţi

Formatul nostru special de tipărire este disponibil pentru toţi membrii Clubului Călătorilor Rest Romania. Membrii pot tipări toate ghidurile noastre (peste 100) sau salvându-le în format PDF pentru o distribuire uşoară prin poşta electronică prietenilor sau rudelor

Vizitaţi restromania.ro/inregistrare pentru a vă înregistra acum!

  Originile românilor

Românii sunt o naţiune care vorbeşte limba română (limbă romanică) şi care trăiesc în centrul şi estul Europei. Originile românilor sunt de o lungă vreme disputate, existând mai multe teorii:

Cuprins

	Romanizarea dacilor
	Dacii vorbeau o limbă apropiată de latină
	Migraţie din sud

Romanizarea dacilor

După ce romanii au cucerit Dacia în 106, un proces de "romanizare" a populaţiilor locale a avut loc, dacii adoptând limba şi obiceiurile latine. Aceasta este teoria clasică a continuităţii daco-române, acceptată de majoritatea istoricilor români.

Argumente pentru:

Colonizarea extensivă a Daciei:  Coloniştii proveneau din diferite provincii ale Imperiului Roman, neavând o limbă comună decât latina. În acest mediu mulţi-etnic, Latina fiind singura limbă de comunicare, ar fi obţinut rapid poziţia dominantă. (Istoria Americii dispune de exemple similare)

Argumente împotrivă:

	Timpul scurt de ocupaţie (doar 165 de ani)
	Romanii au cucerit doar o mică parte a Daciei (o parte din Transilvania şi Oltenia).
	Majoritatea coloniştilor veneau din provincii îndepărtate ale Imperiului Roman şi nu ar fi putut vorbi o limbă atât de apropiată de latina literară precum româna.
	După retragerea romană, un trib dac (carpii - trăind în Moldova) a recucerit teritoriile abandonate şi probabil a reimpus limba lor.

Dacii vorbeau o limbă apropiată de latină

Această teorie spune că dacii vorbeau o limbă destul de apropiată de latină ca romanizarea să aibă loc foarte rapid.

Argumente pentru:

	Se crede că latinii au ajuns în peninsula Italică în jurul anului 1000 Î.Ch. plecând din această regiune.
	Gramatica română prezintă anumite caracteristici ale latinei clasice care nu se mai găsesc în altă limbă romanică
	Timpul scurt de ocupaţie romanică (165 de ani)

Argumente împotrivă:

	Nici o sursă antică nu spune că limba dacilor ar fi apropiată de latină. cuvintele de origine geto-dacă rămase în limba română nu seamănă cu cele din limbile de origine latină.  De exemplu: cuvinte ca varză,viezure etc. sunt complet diferite de cuvintele care determină acelaşi lucru în limbile latine.
	În toate ţările locuite de neamuri tracice, populaţia de origine tracică a fost asimilată cu repeziciune, este vorba de triburile tracice din Turcia, de tracii din Grecii, de tracii din Bulgaria, cei din România, din fostele republici iugoslave, de tracii din Ucraine şi cei din Ungaria.

Migraţie din sud

O populaţie romanică ar fi venit din sud în timpul Evului Mediu şi s-ar fi stabilit în Dacia. Alţi istorici au teoria că toţi dacii au fost ucişi în bătăliile pentru Dacia, dar nu este în general acceptată pentru că romanii nu au cucerit tot teritoriul dacilor. Această teorie este în general susţinută de istoricii maghiari, pentru a susţine cererile iredentiste asupra Transilvaniei.

Argumente pentru:

	Anumite cuvinte comune cu albaneza, de origine tracică sau lirică.
	Vlahii/Aromânii care trăiesc la sud de Dunăre, vorbesc un dialect al Românei.
	Nu există urme de influenţă teutonică în română, deşi în secolele V şi VI, Dacia era locuită şi de triburi teutonice.
	Nu sunt dovezi scrise care să confirme prezenţa unor populaţii romanice în Dacia între evacuarea romană şi secolul X.

Argumente împotrivă:

	Dacii erau un trib tracic, aşa că e posibil ca acele cuvinte să provină din limba dacă.
	Limbile slavice au exercitat o influenţă importantă asupra românei. Dar studiile lingvistice arată că acele limbi erau dialecte ale bulgarei-macedonenei. Dacă românii ar fi trăit în nordul Albaniei, atunci influenţa ar fi fost din partea sârbei. Iar regiunile la est şi la sud de Albania erau vorbitoare de greacă şi nu de latină în Imperiul Roman.
	În română lipsesc împrumuturi greceşti pentru termeni religioşi, Ortodoxia fiind adusă de slavi, deci era o zonă slavică între Grecia şi români
	Româna e foarte diferită de limba dalmată, deci s-au dezvoltat în regiuni diferite.
	Toponime dace păstrate (nume de râuri Samus - Someş, Marisia - Mureş, Porata - Prut, etc; nume de oraşe: Petrodava - Piatra Neamţ, Varadia - Oradea)
	O cronică ungurească din secolul XI afirmă că atunci când maghiarii au sosit în Panonia, zonele învecinate erau locuite de vlahi (romani).
	Nici o cronică medievală nu menţionează vreo migraţie de oameni cu origine romanică din Balcani înspre România.

Click aici pentru oferte de publicitate cu Rest România

Meglenoromâni

Meglenoromânii sunt una din cele trei ramuri de români de la sudul Dunării, alături de aromâni şi istroromâni.

Meglenoromânii (numiţi şi megleniţi sau vlaşi) sunt o populaţie care trăieşte ca minoritate naţională nerecunoscută ca atare de statul grec, în câteva sate din regiunea Meglen din nordul Greciei, numărul lor fiind estimat la 12.000 - 20.000 de oameni.

Ei vorbesc o limbă romanică numită limba meglenoromână. Încă din trecut, numărul lor a început să scadă tot mai mult datorită presiunilor făcute de către greci. Numele de român s-a pierdut în timp, fiind înlocuit cu denumirea de "vlasi", iar termenul de meglenoromâni a fost dat de cei care le-au studiat limba şi obiceiurile, avându-se în vedere şi regiunea în apropierea căreia locuiesc. Este interesant că spre deosebire de alte populaţii romanizate din est (numite în mod generic vlahi, ei nu se numesc pe ei înşişi cu un nume derivat de la romanus, ci folosesc numai numele vlaşi.

Ei au locuit în nordul Salonicului, în regiunea Meglen, în turceşte Caragiova, pe dreapta râului Vardar. Erau aşezaţi într-un orăşel, Nânta şi zece sate: Lunguţa, Birislav, Huma, Oşani, Liumniţa, Cupa, Ţârnarcea, dintre care trei comune cu români bulgarizaţi: Baroviţa, Coinsco şi Sirminina. Regiunea propriu zisă, Meglen, se află mai spre răsărit de teritoriul locuit de ei, întinzându-se de la Vodena spre nord est până la comunele Lunguţa şi Birislav. Datele precise istorice asupra trecutului meglenoromânilor lipsesc şi numai cu ajutorul studierii limbii se poate dezlega, în parte, trecutul lor.

Origini

Părerile celor care s-au ocupat cu studierea meglenoromânilor, G. v. Han, G. Weigand, C. Jirecek, O. Densuşianu, dar şi alţii, diferă.

Densuşianu şi Jirecek, îi consideră descendenţii unor colonii pecenege, stabilite în Macedonia şi amestecate cu elementul românesc găsit acolo, de origine daco-română.
Nicolae Iorga, luând în considerare rolul elementului românesc şi albanez la formarea Imperiului Bulgar sub ţarul Simeon, îi consideră o colonie de prizonieri formată din românii care au luptat sub steagul ţarului bulgar şi aşezată de împăratul bizantin Vasile, în regiunea Rodope.

Theodor Capidian, în "Meglenoromânii - istoria şi graiul lor", îi consideră ca aparţinând grupului românilor sud-dunăreni din care au făcut parte şi aromânii. Acesta consideră că ei au venit din nordul Balcanilor, rupându-se din masa românilor sud-dunăreni, după ce au stat un timp mai îndelungat în contact cu românii din nordul Dunării.
Asupra momentului despărţirii elementului sud-dunărean, părerile istoricilor diferă, atât ale celor români cât şi străini.

Unii cred că istro-românii s-au desprins din masa de români din nordul Dunării (deşi nu ar fi imposibil ca ei să fie urmaşii românilor sud-dunăreni), iar aromânii şi meglenoromânii ar fi români din sudul Dunării, care s-au aflat în contact cu cei din nord până prin secolul al IX-lea.

Theodor Capidian, considerând independent dialectul meglenit (şi nu un subdialect al celui aromân), susţine că meglenoromânii sunt o ramură a românilor sud-dunăreni. El crede că ei au întrerupt contactul cu românii din nordul Dunării mai târziu decât aromânii şi au coborât în Meglenia prin secolul al XII-lea şi poate al XIII-lea. El nu crede posibil un amestec între ei şi pecenegi şi din lipsa documentelor care să dovedească asta, dar şi datorită faptului că ei au venit cu mult mai târziu decât colonizarea acestora în Meglenia.

Românii din Gopeşi şi Molovişte au fost primii meglenoromâni care au ajuns mai aproape de centrele aromâne, contopindu-se cu graiul aromânilor. Numărul meglenoromânilor era înainte de primul război mondial de vreo 16.000. Ei s-au bucurat ca şi ceilalţi români de propria administraţie, până când au apărut neânţelegerile cu ceilalţi. Centrul cel mai important a fost la Nânta, însă românii de aici au fost obligaţi să treacă la islamism.

Înainte de a-şi părăsi credinţa strămoşească, ei erau conduşi, ca şi în celelalte sate, de un căpitan. Stabilindu-se între ei turcii, aceştia i-au forţat să treacă la islamism, în frunte cu episcopul lor, dar şi-au păstrat multe din obiceiurile credinţei lor (probabil prin a doua jumătate a sec al XVII-lea). Limba a început să fie înlocuită cu cea bulgară, în urma încuscririi cu pomacii din Meglen. După trecerea acestora s-a început o prigoană a tuturor românilor din Meglenia. Satele, în cea mai mare parte, au ajuns sub stăpânirea beilor, care le exploatau neomeneşte în schimbul apărării. Comuna Oşani, a reziztat mai mult timp, fiind apărată de un căpitan oşan mai iscusit.

Locuinţele meglenoromânilor erau, în general, asemănătoare cu ale celorlaţi români, în timp ce portul a fost influenţat de cel al bulgarilor vecini, însă se remarcă afinităţile cu românii nord-dunăreni, la fel ca şi în obiceiuri: deochiul, îmbrăcarea hainei pe dos, strigoii, ş.a.m.d. Ocupaţiile principale erau legate de agricultură, păstorit, cultura viermilor de mătase, apicultura, olăritul şi prelucrarea fierului.

După războiul balcanic din 1912, teritoriul ocupat de meglenoromâni intră sub stăpânire grecească, iar ei sunt siliţi să emigreze spre nordul Dunării, ca urmare a tratamentului barbar la care au fost supuşi, mulţi fiind împuşcaţi în mijlocul satelor. Primul război mondial le-a adus şi mai multă suferinţă, deoarece teritoril lor a fost în zona frontului bulgar şi în bătaia tunurilor, iar după ce grecii au adus aici colonişti din Asia, pentru a asigura frontiera cu Iugoslavia, un nou val de meglenoromâni au emigrat, fiind aşezaţi în Dobrogea. O altă parte a meglenoromânilor, cei din Nânta, au plecat în Asia Mică şi Tracia orientală, fungind de relel tratamente aplicate de greci.

Megale Vlachia

Prima atestare a unei organizări militare româneşti în Thesalia este dată de răscoala militară a românilor din această zonă de la 1066.

Nemulţumiţi de politica fiscală excesivă practicată de imperiu faţă de păstori,românii organizează o acţiune militară condusă de Niculiţă şi Berivoi, ambii din Larissa, şi Slavotă al lui Carmalac. În urma revoltei se abolesc vechile biruri, iar privilegiile păstorilor români sunt restabilite. Această răscoală demonstrează existenţa unei stratificări sociale superioare a vlahilor, precum şi prezenţa lor în oraşe. Se ştie că în acestă perioadă comercianţi vlahi înstăriţi, ce intermediau negoţul cu brânză şi alte produse păstoreşti ale vlahilor, locuiau în oraşe, în acest caz Larissa, având funcţii importante în organizarea lor. Această categorie este esenţială în dezvoltarea militară şi apoi statală a Thesaliei valahe. Începând cu 1250, regiunea grecească Thesalia era considerată un stat independentent sub denumirea (dată de cronicarii greci) "Megale Vlachia" ("Marea Valahie"), condusă de clasa militară şi negustorească vlahă, ce se baza pe forţa păstorilor români de aici, care alcătuiau, după unele estimări, o treime din populaţia regiunii.

Legată de existenţa Marii Vlahii este şi ctitorirea complexului mănăstiresc de la Meteora. Deşi Marea Vlahie făcea parte în acestă perioadă din Imperiul Sârb, şi multe mănăstiri au fost ctitorite de dregători sârbi, elementul românesc ce a contribuit nu este neglijabil. La moartea lui Athanasie în 1383, întemeietorul mănăstirii Megalo Meteora, ca stareţ al acestui aşezământ urmează regele vlah de viţă imperială Ioan Duca Paleologul, cu numele mănăstiresc de Ioasaf. Urmaşul său, Alexie Anghel, semna cu cerneală verde într-un document "Cesar al Valahiei". Astfel, în analele mănăstirilor, construite pe teritoriul acestei formaţiuni politice româneşti apar nume de dregători vlahi precum Petrita, Dragu, Calota,Bunila. Ioan Cantacuzino, alt rege al Marii Vlahii, este ctitorul Mănăstirii Sfântul Ştefan.

Vlahia Mare a avut un rol strategic important în Imperiul Sârb al lui Ştefan Duşan, însă o dată cu expansiunea Imperiului Otoman în regiune, această formaţiune este încorporată în anul 1394. În Imperiul Otoman, organizarea militară a vlahilor din Thesalia este menţinută, trupele vlahe fiind folosite în repetate acţiuni militare turceşti.

Istoria vlahilor de la sud de Dunăre

Românii şi ţinuturile locuite de ei

Limba română

Linia Jirecek

  Adăugaţi Caută şi Harta în directorul Favorite!

  Adăugaţi Forumul în directorul Favorite!

România:  E-mail aici sau 0745.882.738    Fax 031.710.7036

SUA:  Vanzari în SUA sau +1.866.800.6464 (tel/fax, gratuit în SUA)

Versiunea Engleză

Apreciem oportunitatea de a vă ajuta -- orice sugestie este binevenită
pentru a îmbunătăţi lucrurile pe viitor!Trimiteţi un mesaj aici, şi îţi mulţumim pentru că ai apelat la serviciile noastre!

Click aici pentru oferte de publicitate cu Rest România