Limbă şi Literatură

Limba Română

Despre limbile romanice Următoarea propoziţie este un exemplu despre cum arată limbile romanice:  Ea închide fereastra întotdeauna înainte de a cina.  Ella (or lei) chiude sempre la finestra prima di cenare.  (Italian) Elle ferme toujours la fenętre avant de dîner.  (French) Ella siempre cierra la ventana antes de cenar.  (Spanish) Ela fecha sempre a janela antes de cear.  (Portuguese) Pe de altă parte, vocabularul român a fost puternic influenţată în perioada modernă de către limbile franceză şi italiană.  În prezent, asemănarea de vocabular cu italiana este estimată la 77%, franceza urmând cu 75%, spaniola cu 71% şi portugheza cu 70%.

Imagine: (c) 2009, Rest România SRL

Limba română a supravieţuit ca o dovadă a utilităţii şi flexibilităţii tenacei limbi latine. 

Româna şi italiana sunt mult mai aproape de rădăcinile latine decât orice altă limbă romanică.  După ce trupele romane au plecat, cultura dacică romanizată a rezistat de-a lungul secolelor, limba română dezvoltându-se în Transilvania, Valahia şi în Moldova deopotrivă, în ciudata diferenţelor culturale şi a frecventelor migraţii dintr-o regiune în alta. 

Doar câteva diferenţe în vocabular şi accent erau prezente în ciuda nesfârşitei ocupări şi migrări a multelor popoare de nomazi.  Totuşi, limba şi cultura au rămas. 

Influenţe moderne. 

Având puţintel vocabular slavic adunat de­a lungul secolelor, dar şi cu puţine influenţe saxone şi ungureşti, este interesant de urmărit impactul pe care engleza îl vă avea asupra limbii române. 

Advertise with Rest Romania

Foarte, foarte romantic

Româna este o limbă romanică, aparţinând ramurii italice a familiei de limbi indo-europene, având mult în comun cu limbile franceză, spaniolă, italiană sau portugheză.

Limbile cele mai apropiate de română sunt celelalte limbi romanice estice, vorbite la sud de Dunăre:  Aromână/Macedo-română.  Megleno-română şi Istro-română, care sunt uneori clasificate drept dialecte ale limbii române. 

Un alt termen folosit de către lingvişti pentru a nu fi confundată cu celelalte limbi romanice estice, este cel de Daco-română, referindu-se la zona este vorbită (care corespunde în linii mari cu provincia Dacia de odinioară). 

Varietatea vorbită în Moldova a fost numită limba moldovenească de către autorităţile sovietice şi, mai târziu, ce către cele moldoveneşti însă lingviştii nu o recunosc a fi o limbă diferită de cea română. 

Încercarea de a publica un dicţionar moldovenesc-român a fost luată în derâdere­ mai ales de către moldoveni, care, în ciuda faptului că vorbesc ‘ limba naţională’, ei ştiu că nu este de cât română având câteva diferenţe de pronunţie. 

Dintre limbile romanice, româna este cea mai aproape de italiană, cele două limbi fiind reciproc inteligibile până la un anumit punct, în special în formele cultivate.  Totuşi, comparată cu italiana, româna este considerabil mai domoală şi mai puţin emfatică (la fel ca şi portugheza comparată cu spaniola). 

Chiar dacă româna are clare asemănări lexicale şi gramaticale cu franceza, catalana, spaniola sau portugheza, nu este practic inteligibila cu nici una din acestea; vorbitorii de limbă română vor trebui să ia nişte lecţii elementare de gramatică şi vocabular pentru a putea să înţeleagă măcar cele mai simple propoziţii în acele limbi. 

Accentele regionale

Ca şi restul limbilor, româna poate fi considerată ca un continuum din punct de vedere al dialectului.  Totuşi, această afirmaţie tinde să facă neclară omogenitatea şi uniformitatea ridicată a limbii române. 

Limba română nu poate fi Împărţită clar în dialecte iar românii însăşi văd aceste diferenţe ca parte a accentelor.  Aceasta exprimă corect noţiunea de accent, ca şi variante ale limbii care prezintă mici diferenţe de pronunţie (accentele româneşti sunt perfect inteligibile intre ele).  De-a lungul ultimului secol, accentele regionale au slăbit datorită comunicării mass-media dar şi a mobilităţii ridicate.  Şi, ca oriunde în altă parte, accentele sunt şi o sursă de umor. 

Accentul muntean, vorbit în general în Muntenia şi sudul Dobrogei.  Accentul moldovean, vorbit în general în Moldova, nordul Dobrogei şi Republica Moldova.  <p> scris este pronunţat /k/; <c> scris înaintea vocalelor frontale este pronunţat /∫/.  <ă> scris, în poziţie finală este palatalizat.  Accentul maramureşean este vorbit în special în regiunea Maramureş.  Accentul transilvănean este vorbit mai ales în Ardeal şi, de asemenea, în Bucovina.  Accentul bănăţean este vorbit în Banat.  <t> scris înaintea unei vocale frontale este pronunţată ca /t ∫/.  Accentul oltenesc este vorbit în Oltenia şi de către minoritatea română din Timoc, Serbia.  Trăsătura cea mai evidentă a acestui accent este folosirea Perfectului Simplu în locul Perfectului Compus folosit de către celelalte accente.

 Istoricul limbii române

Lima română este în mod cert o limbă latină şi a supravieţuit fără îndoială după retragerea ocupaţiei romane. 

Modul în care a reuşit să supravieţuiască aşa de bine este o enigmă.  Cele mai bune teorii afirmă că în zonele domoale protejate de munţii Carpaţi existau de secole vorbitori ai românei timpurii.  Acolo miezul culturii româneşti a supravieţuit, lăsând invadatorii şi migratorii vizigoţi, slavi, bulgari, bizantini, maghiari, tătari şi turci să treacă pe lângă ei, spre câmpiile Moldovei şi Munteniei, de-a lungul Şiretului şi a Dunării. 

Oricât de improbabil ar părea, limba română este păstrată dreaptă şi nealterată de-a lungul timpului.  Sincer, acolo nu se găseşte nici o dovadă arheologică care a acestei culturi româneşti ‘ ascunse’.  Deşi câteva izvoare care menţionează această populaţie există. 

Originile românilor, mai ales după retragerea armatei romane (populaţia romanizată a rămas, desigur) este discutabilă mai ales între secolele III şi VIII.  Din câte se ştie, puţine se ştie, puţine pot explica convingător perseverenţa limbii române ca şi ligua franca a acestei regiuni. 

Românii de la Roma

Poate că aţi observat sau nu, dar cuvântul ‘român’ provine de la cuvântul ‘roman’.  Urmărind existenţa unor cuvinte latine se poate vedea un tipar al răspândirii populaţiei romanizate, de la dacii din sud-vestul României de astăzi până la confederaţiile gotice ale dacilor, costobocilor şi sarmaţitor, care, în mare măsură au adoptat cultura romanizată a regiunii după ce trupele s-au retras în 270. 

Termeni latini pot fi găsiţi începând cu provinciile dacice ale Romei şi bazinul interior al Cârpiţilor până la oamenii est-carpatici din Moldova de astăzi. 

Arătând aceasta migraţie a culturii şi limbii de la vest spre est putem vedea termeni de origine latină în Transilvania care nu sunt prezenţi în Moldova.  Confirmă această direcţie spre est lipsa completă a cuvintelor de origine latină unice în Moldova-toate cele găsite aici sunt prezente şi în Transilvania. 

În plus la migrarea cuvintelor de origine latină din fostele provincii romane de vest, acelaşi lucru se întâmplă din sud spre regiunile romane aflate acolo.  Muntenia, aflată la sud de Dunăre, are forme lingvistice ce arată rădăcini latine care nu sunt prezente în Transilvania. 

Banatul, odată prospera provincie a Daciei Inferior, învecinându-se cu mult mai longeviva provincie Moesia Superior, are o rezervă şi mai bogată de cuvinte de origine latină care au reuşit să rămână în acea regiune, nemaigăsindu-se în Transilvania, Muntenia sau în oricare din regiunile româneşti. 

Populaţia romanizată după retragerea trupelor romane. 

De vreme ce nu a existat o tradiţie a limbii române scrise până în secolul 14, limba a supravieţuit în mod perseverent în inima societăţii agrare care a folosit-o. 

Atât de defensivi erau aceşti români timpurii, încât mişcările nomazilor traversându-le pădurile dese şi trecătorile nu le-au schimbat flexibila şi pătrunzătoarea limbă de origine latină.  Numărul acestor parţial romanizaţi goţi nu fost suficient să facă să dispară puternica limbă şi cultură română. 

De fapt, aceşti nomazi erou doar locuitori temporari, folosind spaţii restrânse de câmpie pe unde treceau, în timp ce miezul poporului rural român era retras  în zone mai înalte.  Majoritatea acestor descoperiri arheologice În Valahia arată aceste culturi nomade ca venind din nord-est, ele făcând parte din cultura Sântana de Mureş. 

Oricare ar fi fost influenţele acestor migratori asupra românilor, totuşi ei au modificat foarte puţin limba, ea asemănându-se foarte puţin cu alte limbi balcanice, precum albaneza sau greaca. 

Chiar şi aromânii, cu toate că au puternice rădăcini latine similare cu românii, de fapt ei nu sunt genetic asemănători cu aceştia, iar asemănările dintre limbile aromână şi română arată mai mult o convergenţă decât o rădăcină comună.  În orice caz, românii şi aromânii de astăzi nu se înţeleg prea bine între ei. românii sunt genetic îndepărtaţi de celelalte popoare balcanice. 

Asemănarea românei cu latina

Câteva exemple a unei moşteniri lingvistice latine mai pronunţate în zonele anticei Daciei romane în comparaţie cu restul României, preluate din Atlasul Regional Lingvistic Român (volumele 1-5, ediţia academică): 

1.    Folosirea prezentului simplu tipic latin ex:  fui/fuşi/fu. 

2.    Folosirea formei interogative inversate tipica latină:  ‘dusu-te-ai’ vs. ‘te-ai dus’. 

3.    Existenţa unor cuvinte latine nefolosite în restul României ex:  mâneca (lat.  manicare) - a se trezi dimineaţa devreme, mânea (lat. manicare) - a sta treaz în timpul nopţii

4.    Existenţa unor forme latine în contrast cu cele slave ale aceluiaşi cuvânt:  nea (lat.  nive) - zăpadă (sl.  zapadiţi), uiu (lat.  aium) -usturoi, şerb (lat.  servus- rob (sl.robu), arină (alt.  arena) - nisip (bg.  năsip). 

5.    Existenţa unor forme lexicale apropiate latine ex:  fărină (lat.  farina) - făină

6.    Existenţa unor forme fonetice apropiate latinei ex:  pronunţarea diftongului românesc ‘oa’ ca ‘o’, deci mai apropiat de latinescul ‘o’, precum în `mo (a) rte` (lat.  mortis), ‘soartă’ (lat.  sortis)

LITERATURĂ

 Începuturile Literaturii Române

Cel mai vechi document păstrat în limba română este o scrisoare din anul 1521, trimisă de Neacşu din Câmpulung junelui Braşovului, Hanăş Begner.

Cultura românească a fost influenţată adânc de către Biserica Ortodoxă Estică, care a fost adusă în ţară de slavi. Aşadar, primele traduceri de cărţi în limba română au fost realizate folosindu-se texte religioase slavonice, din secolul XV. Psaltirea Şcheiană din anul 1482 şi Codicele Voroneţean sunt texte religioase care au fost scrise în Maramureş, probabil cu ajutorul mişcării Hussite.

Prima carte care a fost tipărită în România era o carte religioasă în limba slavonică, în anul 1508, iar prima tipărită în limba română a fost Catehismul Diaconului Coresi în anul 1559. Alte traduceri din cărţi greceşti şi slavonice au fost tipărite în secolul XVI. Dosoftei, din Moldova, a publicat în Polonia, în anul 1673, Prima Psaltire în versuri, realizând probabil prima poezie cunoscută în limba română.

Eforturile timpurii de a publica Biblia în limba română au început în a doua jumătate a secolului XVI, prin tipărirea din anul 1582 în mica localitate Orăştie a aşa-numitei Palia de la Orăştie - o traducere a primelor cărţi ale Vechiului Testament - de către Diaconul Şerban (fiul Diaconului Coresi, menţionat mai sus) şi Marien Diacul. Palia a fost tradusă din latină de Episcopul Mihai Tordaşi, care a colaborat cu patru cărturari din Banat şi Hunedoara, fiind verificată pentru acurateţe folosind traducerile ungureşti ale Bibliei.

Totuşi Biblia întreagă nu a fost publicată în limba română până la sfârşitul secolului XVII, când călugării de la Mănăstirea Snagov, din apropiere de Bucureşti, au tradus şi tipărit o Biblie românească, în anul 1688 ("Biblia de la Bucureşti").

Umanismul european a intrat în Moldova în secolul XVII, trecând prin Polonia, reprezentantul său măreţ, Miron Costin, folosind o cronică despre istoria Moldovei. Alt umanist a fost Dimitrie Cantemir, care a scris lucrări despre istoria României şi Moldovei.

Decandenţa Otomană şi Fanarioţii

În secolul XVIII, pământurile româneşti erau dominate de Imperiul Otoman, care decisese să nu acorde dreptul conducătorilor români asupra Valahiei şi Moldovei, dominând în schimb prin greci înstăriţi care trăiau în cartierul Fanar din Istanbul, denumiţi fanarioţi.

Astfel, cultura greacă a influenţat dezvoltarea literaturii române. De exemplu, unul din cei mai mari poeţi ai acestui secol a fost Alecu Văcărescu, care compunea poeme de dragoste sub influenţa poetului antic grec Anacreon. Tatăl lui Ienăchiţă, a fost de asemenea poet, dar acesta a scris şi prima gramatică tipărită în limba română, fiul său, Iancu, fiind probabil cel mai talentat poet al generaţiei sale. O comedie umanistă a fost dezvoltată în anecdotele lui Anton Pann, care a încercat să ilustreze puţin din spiritul şi folclorul balcanic ce a fost adus pe teritoriile româneşti de către otomani.

Totuşi, următoare generaţie de scriitori români s-a îndreptat către iluminismul european pentru inspiraţie, dintre care îi amintim pe Gheorghe Asachi, Ion Budai Deleanu şi Dinicu Golescu.

Deşteptarea Naţională

Pe măsură ce ideile despre naţionalism se întindeau pe teritoriul Europei, au fost folosite şi de români, care îşi doreau propriul stat naţional, dar trăiau sub dominaţie străină.

Mulţi scriitori români ai acelei perioade luau de asemenea parte şi la mişcarea naţională, participând la revoluţiile din anii 1821 şi 1848. Originile Românilor au început să fie discutate şi, în Transilvania, o mişcare latinistă, Şcoala Ardeleană, a apărut, furnizând studii filologice despre originile romanice ale românilor, pe lângă deschiderea de şcoli româneşti.

Românii au studiat în Franţa, Italia şi Germania, iar filozofia germană şi cultura franceză au fost integrate în literatura modernă romănâ, începărtând influenţa Greciei Antice şi a Orientului în timp. În Valahia, o importantă figură a acelor vremuri a fost Ion Heliade Rădulescă, care a inaugurat primul jurnal în limba română, precum şi Societatea Filarmonică, care a creat mai târziu Teatrul Naţional din Bucureşti.

Eminescu şi Junimea

Cei mai importanţi scriitori ai celei de-a doua jumătăţi a secolului au fost Vasile Alecsandri şi, mai târziu, Mihai Eminescu.

Alecsandri a fost un scriitor prolific, contribuind la literatura română prin poeme, proza şi câteva piese de teatru, precum şi colecţii din folclorul românesc. Eminescu este considerat de majoritatea criticilor drept cel mai important şi influent poet român. Mare parte din poeziile sale lirice îşi au rădăcinile în tradiţiile româneşti, dar au fost influenţate de asemenea şi de filozofia germană şi tradiţiile hindi.

Circul literar Junimea, inaugurat de Titu Maiorescu, fondat în anul 1863, frecventat de mulţi scriitori români, a jucat un rol foarte important în literatura română.

Mulţi scriitori români excepţionali, inclusiv Ion Luca Caragiale, care a scris unele din cele mai bune comedii româneşti, Ion Creangă, care a scris povestiri tradiţionale româneşti, şi Barbu Ştefănescu Delavrancea, şi-au publicat operele frumoase în această perioadă.

Literatura Interbelică

După realizarea unirii naţionale în anul 1918, literatura română a intrat în ceea ce se poate numi o epocă de aur, caracterizată de dezvoltarea romanului românesc.

Societatea tradiţională şi evenimentele politice recente au influenţat lucrări precum cea a lui Liviu Rebreanu (Răscoala), care, publicată în anul 1932, a fost inspirată de Revolta Ţăranilor Români din anul 1907, precum şi Pădurea Spânzuraţilor, publicată în anul 1922 şi inspirată din participarea românilor în Primul Război Mondial.

Începutul romanului modern poate fi văzut în Concert din Muzică de Bach, scris de Hortensia Papadat Bengescu sau în Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Petrescu.

George Călinescu este o altă personalitate complexă a literaturii române: romancier, dramaturg, poet, critic literar şi istoric, eseist şi jurnalist. A publicat monografii renumite despre Eminescu, Creangă, precum şi o monumentală (aproape 1.000 de pagini) istorie a literaturii române, de la originile ei şi până în momentul scrierii acesteia (1941).

Un scriitor realist important a fost Mihail Sadoveanu, care a scris în principal romane care au avut ca perioade de desfăşurare diferite intervale de timp din istoria Moldovei.

Dar probabil cei mai importanţi scriitori au fost Tudor Arghezi, Lucian Blaga şi Mircea Eliade. Tudor Arghezi a revoluţionat poezia românească la 50 de ani după Mihai Eminescu, creând bazele poeziei moderne româneşti. 

Lucian Blaga, una din cele mai importante personalităţi artistice din ţară, dezvoltând prin scrierile sale un sistem filozofic complex, neînţeles perfect nici măcar în ziua de astăzi. Mircea Eliade este considerat astăzi cel mai mare istoric în domeniul religiei. Romanele sale dezvăliue un simbolism mistic, pre-creştin, pavând calea artei contemporane româneşti.

De la Mike Ormsby, o nouă carte ce  nu trebuie ratată 'GRAND BAZAR ROMÂNIA!', cu o perspectivă succintă asupra vieţii în România şi a poporului român Mai multe aici

Biblioteca

Simt o atingere pe braţ, uşoară ca o aripă de fluture. Mă-ntorc şi tânăra doamnă din reclama de la şampon îmi întinde o carte. E veche şi îngălbenită, cu colţurile îndoite, şi pe copertă are un portret cunoscut:  Mihai Eminescu, poetul naţional, romanticul cu faţă de star rock.

"În engleză, era îngropată undeva în dulap!"  spune bibliotecara cu un zâmbet neasemuit. Îi mulţumesc şi deschid cartea. Poemele sunt lirice, contemplative şi nostalgice.

Limba e neobişnuit de fluentă şi de firească  pentru o traducere, metrica e impecabilă, rimele nu sunt forţate.

Eminescu a avut parte de un excelent traducător. Mă întorc la primele foi, vreau să văd cine e. De pe pagina de gardă mă priveşte un chip tânăr. Un băiat de vreo 18 ani. Are o faţă simetrică şi foarte romînească : nas puternic, bărbie pătrată şi ochi negri- intenşi, dar şăgalnici.

Numele băiatului e Corneliu M. Popescu. Mi se pare un copil deştept. O fi tradus chiar el toate poemele astea faimoase? Sunt cîteva zeci. Cad pe gînduri. 

-- din  capitolul "Îngropat"

 

Dadaismul

Născut în Romania, Tristan Tzara, un poet francez şi eseist, este unul din fondatorii acestui curent, o mişcare revoluţionară în domeniul artelor, responsabil probabil şi pentru numele acestui curent.

Mai târziu a abandonat Nihilismul în favoarea Suprarealismului şi a Marxismului. Pentru prima dată în istoria sa, cultura românească era strâns legată de cultura occidentală, în timp ce Dadaismul este prima mişcare românească artistică şi literară care a devenit cunoscută pe plan internaţional. Dadaismul şi Suprarealismul sunt părţi fundamentale ale Avangardismului, cea mai revoluţionară formă a Modernismului. 

Avangardismul românesc este foarte bine reprezentat de: Urmuz, Tristan Tzara, H. Bonciu, Grigore Cugler, Barbu Fundoianu, Dinu Gheorghe, Aurel Baranga, Gellu Naum, Ilarie Voronca şi Ion Vinea.

Vedeţi de asemenea lucrările lui Tudor Arghezi, George Bacovia, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Ion Barbu şi Vasile Voiculescu.

 Era Comunistă

Marin Preda este desori considerat cel mai important romancier de după Al Doilea Război Mondial. Romanul său Moromeţii descrie viaţa şi dificultăţile unei familii obişnuite de ţărani, înainte de război, şi mai târziu în timpul apariţiei comunismului în România.

Cea mai importantă operă a sa rămâne Cel mai iubit dintre pamânteni, o descriere crudă a societăţii comuniste.

Unii din cei mai importanţi poeţi sunt Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ana Blandiana.

În afara României, Eugčne Ionesco şi Emil Cioran au reprezentat spiritul naţional la cel mai înalt nivel. Eugčne Ionesco este unul din cei dintâi dramaturgi ai teatrului absurdului. În afară de a satiriza cele mai banale situaţii, piesele lui Ionesco înfăţişează singurătatea oamenilor şi insignifianţa existenţei cuiva, în timp ce Emil Cioran a fost un excelent scriitor şi filozof.

 Literatura Contemporană