Partea de vest a Bucovinei de astăzi constituia partea de sud a Bucovinei, toata fiind parte a României mari pentru cea mai mare parte a perioadei interbelice a secolului XX.

Ţinuturile de sus ale Bucovinei şi Botoşani-ului

Numele Bucovina a intrat în folosinţa oficiala în anul 1775, odată cu anexarea regiunii la posesiunile Monarhiei Habsburgice, mai târziu cunoscuta ca Imperiul Austriac şi Imperiul austro-ungar. Numele are influenta slavica şi este derivat din cuvântul ce reprezintă un copac care creste pe plaja.

Numele standard german, die Bokovina, care a fost numele oficial de limba germana al provinciei sub dominaţie austriaca, este derivat original din slavica, via forma poloneza a numelui care este Bucovina.

Aceasta se datora faptului ca, pentru prima jumătate a secolului XIX şi a câtorva ani anteriori, Bucovina Austriaca a fost administrata ca parte integrala a vecinei Galicia, a cărei guvernare interna era, sub politica austriaca activa, controlata de birocraţi şi nobili (szlachta) polonezi. Un alt nume german a regiunii, das Buchenland, este folosit în principal în poezie, însemnând, ad literam, “ţinutul de plaja”, sau, mai poetic, “ţinutul copacilor de pe plaja”.

În partea estica a Bucovinei, Botoşani-ul si-a câştigat probabil numele de la o familie de boieri numita Botas, care a trăit în acest loc începând cu secolul XI. Numele acestei familii poate fi găsit în registre din timpul lui Ştefan cel Mare, ca fiind una din cele mai importante familii a principatului, de atunci, Moldova.

O alta posibila origine a numelui de Botoşani este cea a unei căpetenii de tătari, Batus sau Bătu Khan, nepot al lui Genghis Khan, care a ocupat aceasta zonă în secolul XIII.

“Tara de Sus”

În română, numele original al regiunii sub dominaţia principatului Moldova era “Tara de Sus”, referindu-se la altitudine, opuse câmpiilor joase din “Tara de Jos”.

Ţara de Sus includea toate câmpiile deluroase a Bucovinei, diferenţiate de regiunile joase de mai la sud, de-a lungul râurilor Siret şi Prut. Astăzi, în Ucraina, este des întâlnit să se folosească termenii Chernivtsi Oblast şi Bukovina ca sinonime, având la origine faptul ca Chernivtsi Oblast şi Bucovina de nord (din anul 1910 graniţa a Austriei) se refereau la aproximativ acelaşi teritoriu.

În engleza, o forma alternativa este The Bokovina, un arhaism, care, totuşi, poate fi găsit în literatura veche, similar cu numirea articulata a “The Banat” în sud-vestul României.

Înainte de secolul XIV

În timpul Epocii de Piatra Bukovina era dens populata de cucuteni-trypillieni, primii colonizatori (4500 I. Hr. – 3000 I. Hr. ). Din timpurile romane, dacii au ocupat teritoriul. În secolul V, zona a intrat sub stăpânirea Avarilor. În jurul secolului VII, populaţiile slavice s-au stabilit în regiune. Din secolul IX pana la începutul secolului XIV o mica parte a zonei a fost stăpânita de Kievan Rus.

Cel mai vechi obiect găsit în zona este un mormânt armean datând din anul 1350, lângă Botoşani. Prima menţiune a Bucovinei în înscrisuri oficiale a fost în Cronicile Moldovei scrisa de Grigore Ureche, care relatează o invazie devastatoare a tătarilor pe 28 noiembrie 1493.

Suceava, capitala Moldovei

De la mijlocul secolului XIV regiunea Bucovina a început ascensiunea în mai marele principat Moldova, oraşul Suceava devenind capitala în anul 1388. În secolul XV, unele părţi din zona au devenit subiect de disputa intre statul moldovenesc şi Regatul Polonez. În aceasta perioada, patronajul lui Ştefan al III-lea şi a succesorilor lui au dus la construcţia faimoaselor mănăstiri pictate de la Moldoviţa, Putna, Suceviţa şi Voroneţ.

Cu freştile exterioare renovate, aceste mănăstiri au rămas unele din cele mai mari comori culturale ale României. De asemenea, Ştefan a mai aşezat etnicii ucraineni (cunoscuţi ca rutenieni) în Bucovina, cu speranţa de a avea o populaţie loiala care să contribuie cu taxe. Doar în Suceava, în secolul XVI, 2% din populaţie era ruteniana.

În anul 1541, regiunea Bucovina a intrat sub controlul turcilor ca parte a semi – autonomei Moldova, guvernata de voievod. Pentru scurte perioade de timp, Confederaţia Poloneza a ocupat partea de nord a Bucovinei. Totuşi, pe data de 14 octombrie 1703, vechile graniţe sunt restabilite, când delegatul polonez Martin Chometowski a înţeles ca “intre noi şi Moldova Dumnezeu însuşi a pus Nistrul ca graniţa”.

Botoşani, în partea de est a Bucovinei, a fost “cel mai mare şi mai vechi târg din Moldova”, în zona la acea vreme fiind mari comunităţi de negustori evrei şi armeni.

În cursul războiului rus – turcesc, otomanii au fost alungaţi din Imperiul Rusesc (ocupat intre 14 septembrie – octombrie 1739 şi 15 decembrie 1769 – septembrie 1774).

Nobilimea poloneza a format în mod tradiţional clasa superioara în acest teritoriu înainte ca habsburgii sa-l ocupe în numele Austriei, în urma condiţiilor Tratatului Polonezo – Lituanian, în ultimul sfert al secolului XVIII.

Imperiul Austriac

Imperiul Austriac a ocupat Bukovina în octombrie 1774 (după ce prima data fusese a polonezilor din 1772), pretinzând ca aveau nevoie de aceasta zonă pentru un drum intre Galicia şi Transilvania, şi a fost anexata oficial în ianuarie 1775.

La data de 2 iulie 1776, la Palamutka, austriecii şi otomanii au semnat o convenţie a graniţelor, austriecii cedând 59 din satele ocupate anterior, rămânând cu alte 278 de sate.

A rămas parte a Austriei, a Imperiului Austro – Ungar pana în anul 1918, iniţial ca un district militar închis (1775 - 1786), apoi ca un district mai mare, Kreis Czernowiţ (după capitala Cernăuţi sau în limba ucraineana, Chernivtsi), din Regatul Galiciei şi Lodomeriei ale Austriei (1787 - 1849).

Galicia a fost regiunea istorica actualmente împărţită intre Polonia şi Ucraina. Regatul Galiciei şi Lodomeriei, sau mai simplu Galicia, a fost cea mai mare, cea mai populate şi cea mai nordica provincie a Austriei din anul 1772 pana în anul 1918, având capitala la Lviv. A fost creat din teritoriile obţinute după Tratatul polonezo – lituanian şi a durat pana la dizolvarea Imperiului Austro – Ungar, la sfârşitul Primului Război Mondial.

Bukovina a fost separata de Galicia la data de 4 martie 1849, când a devenit un Ţinut Regal Austriac (deşi din august 1849 pana la 26 februarie 1861 a fost din nou reunite cu Galicia).

La data de 4 martie 1849, sub un “Landesprasident” şi fiind declarata Herzogtum Bukovina, a devenit un ducat în Imperiul Austriac. Si-a format un parlament reprezentativ, Landtag. În timpul acestei perioade, Colegiul National A. T. Laurian a fost fondat în 1859 în Botoşani, una din cele mai prestigioase instituţii educaţionale pre – universitare.

Bogata amestecătura de etnii

Conform unui studiu din 1775, provincia avea o populaţie de 86.000 de locuitori, formată din români şi ucraineni (rutenieni şi huţuli). În timpul secolului XIX, politica Imperiului Austriac a încurajat influxul multor imigranţi, cum au fost germanii, polonezii, evreii, ungurii şi rutenieni din Galicia.

Jubileele din anul 1871 şi 1904 ţinute la Mănăstirea Putna, lângă mormântul lui Ştefan cel Mare, au constituit momente importante pentru identitatea naţionala româneasca în Bukovina. De când si-a câştigat independenta, România a urmărit să incorporeze aceasta provincie istorica care, ca miez al Principatului Moldova, a fost de o mare importanta istorica şi conţine multe monumente proeminente de arta şi arhitectura.

În ciuda influxului de imigranţi încurajaţi sub dominaţia austriaca, românii au continuat să fie cel mai mare grup etnic din provincie pana în anul 1880, când rutenieni (ucrainenii) i-au depăşit cu o cota de 5: 4. Conform unui studiu din anul 1880, erau 239.690 de rutenieni şi huţuli sau aproape 41, 5% din populaţie, şi 190.005 sau 33% români, procente care au rămas neschimbate pana la Primul Război Mondial. Rutenian este un termen arhaic pentru ucrainean, iar huţul este considerat un grup etnic de naţionalitate ucraineana.

Sub dominaţia austriaca Bukovina a rămas amestecata etnic: românii predominau în sud, ucrainenii (des numiţi rutenieni în Imperiu) în nord, cu mici grupuri de ţărani unguri Szekely, slovaci şi polonezi, iar germanii, polonezii şi evreii în oraşe. Studiul din 1910 a numărat 800.198 de oameni, dintre care: rutenieni 38, 88%, români 34, 38%, germani 21, 24%, evrei 12, 86%, polonezi 4, 55%, unguri 1, 31%, slovaci 0, 08%, sloveni 0, 02%, italieni 0, 02%, plus câţiva sârbi, croaţi, turci, armeni şi ţigani.

În ciuda câtorva divergente intre români şi ucraineni la acea vreme legate de influentele în ierarhia ortodoxa, conflictele inter – etnice nu au atins un nivel critic şi ambele culturi au dezvoltat viata educaţionala şi publica. Mai mult, la sfârşitul secolului XIX, dezvoltarea culturii ucrainene în Bukovina a depăşit Galicia şi restul Ucrainei cu o reţea de unităţi educaţionale bine pusa la punct.

Destrămarea Bucovinei

În Primul Război Mondial, mai multe bătălii au fost duse în Bukovina intre armatele austro – ungare, germane şi ruse, care au avut ca rezultat alungarea armatei ruse în anul 1917.

Odată cu căderea Imperiului Austro – Ungar din anul 1918, Consiliul Naţional al Bucovinei, care reprezenta numai populaţia româneasca a provinciei, a votat pentru unirea cu România, ulterior provincia fiind ocupata de trupele româneşti. România a anexat oficial Bukovina la data de 28 noiembrie 1918.

Deşi ucrainenii locali au încercat fără succes să incorporeze unele parţi din nordul Bucovinei în Republica Naţionala Ucraina de Vest, care a trăit puţin, controlul romanesc al provinciei a fost în sfârşit formalizat în Tratatul de la St. German din 1919 şi politicile de românizaţii au fost induse în perioada dintre războaie. Limba Română a fost introdusa şcolilor de etnie minoritara în 1923 şi pana în 1926 toate şcolile ucrainene din Bukovina au fost închise. Deşi intre anii 1928 – 1938 România a încercat sa-si îmbunătăţească relaţiile cu Uniunea Sovietica, dând câteva şanse limitate culturii ucrainene de a se re – dezvolta, toate realizările au fost năruite în 1938.

Populaţia mixtă a Bucovinei.

Conform unui studiu romanesc din anul 1930, românii alcătuiau un procent de 45% din totalul locuitorilor Bucovinei, iar rutenieni (ucrainenii) doar 29, 2%.

Totuşi în partea de nord şi în Hersa, care a fost cedata URSS – ului în 1940, românii erau prezenţi doar în proporţie de 32, 6%, în timp ce ucrainenii ii depăşeau cu puţin.

Bukovina nu ar trebui confundata cu Chernivtsi Oblast, deoarece aceasta includea nu numai partea de nord a Bucovinei şi regiunea Hersa, ci şi partea de nord a regiunii Khotin, totalizând o populaţie de circa 805.000 în anul 1940, dintre care 47, 5% ucraineni şi 28, 3% români, cu germani, evrei, polonezi, unguri şi ruşi alcătuind restul.

Bucovina în Al Doilea Război Mondial.

În urma pactului Ribbentrop – Molotov, Ultimatumul Sovietic din iunie 1940 pretindea partea de nord a Bucovinei, o provincie legata cu Galicia, anexata de Uniunea Sovietica partiţia din Polonia din anul 1939.

Pretinderea Bucovinei de către Uniunea Sovietica a surprins Germania, deşi nu i s-a opus oficial. În primul ultimatum Sovietic adresat Guvernului romanesc, partea de nord a Bucovinei populata mai mult de ucraineni a fost “revendicata” ca o “reparaţie minora în contul marii pierderi produsa populaţiei Uniunii Sovietice şi Basarabiei de cei 22 de ani de dominaţie româneasca a Basarabiei”. La sfârşitul lunii iunie, 1940, guvernul romanesc a evacuat partea de nord a Bucovinei, şi Armata Roşie a intervenit, noua graniţa romano – sovietica fiind trasata la 20 de km spre nord de Mănăstirea Putna.

În cursul atacului din anul 1941 asupra Uniunii Sovietice de către Forţele axei, A Treia Armata a României condusa de Generalul Petre Dumitrescu a ocupat regiunea compusa din Hersa, Basarabia, Odesa şi alte teritorii din sudul Ucrainei.

Românii părăsesc Bucovina.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, multe schimbări demografice mari s-au întâmplat în nordul Bucovinei. În primul an de dominaţie sovietica, populaţia zonei a scăzut cu peste 250.000 de locuitori.

Aceste schimbări demografice sunt explicate de 3 fenomene separate dar concomitente:

• refugierea unei parţi a populaţiei în România (in principal, dar nu exclusiv, etnicii români).

• repatrierea germanilor, ungurilor şi a polonezilor.

• represiunea sistematică, expulzarea în masă şi exterminările regimului sovietic (din nou în principal, dar nu exclusiv, direct împotriva românilor).

Conform ordinelor NKVD, zeci de mii de familii de români au fost deportate în Siberia în timpul acestei perioade, cu 12.191 de oameni deportaţi la data de 2 august 1940 (la mai puţin de o luna după ocupaţie), şi alte 2.057 de persoane deportate în Siberia în decembrie 1940, împreuna cu familiile lor. Cea mai mare acţiune a avut loc pe data de 13 iunie 1941, când aproximativ 13.000 de oameni au fost expulzate în Siberia şi Kazakhstan. Pana la convenţia repatrierii de la 15 aprilie 1941, trupele NKVD au ucis sute de ţărani români din nordul Bucovinei când încercau să scape de autorităţile sovietice spre România, şi au culminat pe 1 aprilie cu masacrul de la Fântâna Alba.

Aproape toata populaţia germana din nordul Bucovinei stabilita aici din timpul dominaţiei austriece a emigrat către Reich. Conform unor surse ucrainene, aproximativ 45.000 de etnici germani au părăsit nordul Bucovinei pana în noiembrie 1940.

În iulie 1941, noul guvern militar roman a numărat cel puţin 36.000 de persoane dispărute, fără evreii ucişi în Holocaust. După război guvernul sovietic a deportat sau ucis aproximativ 41.000 de români.

Sub dominaţie, aproape întreaga comunitate evreiască din nordul Bucovinei a fost distrusă de deportările în lagărele morţii (vedeţi Bogdanovka) de peste râurile Nistru şi Bug. În ciuda promisiunii ca vă trata Vechiul Regat al Evreilor diferit de non – Regatul evreiesc, Mareşalul român Ion Antonescu a ordonat deportarea evreilor din judeţul Suceava. În anii 1941 şi 1942, 21.229 de evrei din sudul Bucovinei au fost expulzaţi.

Sovietizarea de după război.

În anul 1944 Armata Roşie a respins atacurile Forţelor Axei şi a restabilit controlul sovietic asupra teritoriului. România a fost forţata să cedeze URSS – ului partea de nord a Bucovinei prin Pacea de la Paris din anul 1947. Acel teritoriu a devenit o parte a SSR – ului Ucrainean drept Chernivtsi Oblast (provincie). După război, guvernul sovietic a deportat sau ucis aproximativ 41.000 de români. Ca rezultat al uciderilor şi a deportărilor în masa, sate întregi, în principal locuite de români, au fost abandonate (Albovat, Frunza, I. G. Duca, Buci – complet distrus, Prisaca, Tanteni şi Vicov – distrus la scara larga). Bărbaţi de vârsta militara (si uneori peste) erau recrutaţi de armata sovietica. Aceasta nu ii proteja, totuşi, de a fi arestaţi şi deportaţi pentru faptul ca erau “elemente anti – sovietice”.

Ca reacţie, grupuri de partizani (compuse şi din români şi din ucraineni) au început să opereze împotriva sovieticilor în pădurile din jurul Cernăuţilor, Crasnei şi Codrilor Cosminului. În Crasna (fostul ţinut Storozhynets) sătenii au atacat soldaţii sovietici care erau trimişi să ii “restabilească temporar”, din cauza fricii de deportare. Aceasta s-a soldat cu uciderea şi rănirea sătenilor, din moment ce nu avea arme de foc în dotare.

În primăvara anului 1945 formaţiile de transporte de repatriaţi polonezi (voluntari sau constrânşi) s-au decis să plece. Intre martie 1945 şi iulie 1946, 10.490 de localnici au părăsit nordul Bucovinei în favoarea Poloniei, incluzând 8.140 de polonezi, 2.041 de evrei şi 309 de alte naţionalităţi.

Per total, intre anii 1930 (ultimul studiu romanesc) şi 1959 (primul studiu sovietic), populaţia din nordul Bucovinei a scăzut cu 31.521 de oameni. Conform datelor oficiale ale acestor doua studii, populaţia româneasca a scăzut cu un număr de 75.752 de persoane, iar cea evreiasca cu 46.632, în timp ce populaţiile ucraineana şi ruseasca au crescut cu 135.161, respectiv 4.322.

După anul 1944, legăturile umane şi economice dintre partea de nord (sovietici) şi cea de sud (români) a Bucovinei au fost severe. Pe când partea de nord este nucleul Chernivtsi Oblast-ului ucrainean, partea de sud este solid integrata în regiunile istorice romaneşti.

Populaţia curenta a Bucovinei

Situaţia demografica prezenta din Bukovina seamănă foarte puţin cu cea din timpul Imperiului Austriac.

În timpul actual, partea de nord (ucraineana) şi cea de sud (română) a Bucovinei au devenit dominate semnificativ de majorităţile ucraineana şi, respectiv, româneasca, reprezentarea altor grupuri etnice scăzând dramatic.

Conform recensământului ucrainean din anul 2001, ucrainenii reprezintă aproximativ 75% (689.100) din populaţia din Chernivtsi Oblast, care este cea mai apropiata, deşi nu exacta, aproximaţie a teritoriului istoric nordul Bucovinei. Studiul a mai relevat scăderea populaţiei romaneşti şi moldovene pana la 12, 5% (114.600) şi, respectiv, 7, 3% (67.200). Rusii reprezintă următorul grup etnic mai mare, cu 4, 1%, în timp ce polonezii, bieloruşii şi evreii compun restul. Limbile vorbite reflecta îndeaproape compoziţia etnica, peste 90% din fiecare grup etnic major declarând limba naţionala drept limba lor materna (ucraineana, româneasca, moldoveneasca şi, respectiv, ruseasca).

Apariţia românilor şi a moldovenilor în recensământ ca doua grupuri etnice separate a fost criticata de Comunitatea Româneasca din Ucraina – Uniunea Interregionala s-a plâns ca aceste practici vechi sovietice au ca rezultat minimalizarea populaţiei romaneşti. Totuşi, respondenţii studiului au fost liberi să îşi pretindă orice cetăţenie au dorit, fără un set predeterminat de opţiuni, fără să răspundă la vreo întrebare speciala sau fără să răspundă deloc. Unii au ales să pretindă ca sunt rusyni sau huţuli, care sunt grupuri etnice nerecunoscute anterior. Astfel, rezultatele oficiale ale studiului reflecta adecvat răspunsurile date liber de respondenţi drept afirmaţii neserioase şi numărătoarea fraudulată nu a fost niciodată adusa în discuţie.

Situaţia demografica prezenta din Bucovina seamănă foarte puţin cu cea din timpul Imperiului Austriac. În timpul actual, partea de nord (ucraineana) şi cea de sud (română) a Bucovinei au devenit dominate semnificativ de majorităţile ucraineana şi, respectiv, româneasca, reprezentarea altor grupuri etnice scăzând dramatic.

O minoritate româneasca compacta locuieşte în partea de sud a regiunii Chernivtsi, în Hersa, Novoselitsa (Noua Suliţa), Hlyboka (Adâncata), Storozhinets (Storojinet). În oricare alta parte din nordul Bucovinei, inclusiv oraşul Chernivtsi, ucrainenii sunt majoritari.

Partea de sud, sau Bukovina româneasca, are o majoritate româneasca semnificativa (97, 5%), cel mai mare grup minoritar fiind ucrainenii, care ajung la pana la 1, 2% din populaţie (după un recensământ din 2002). Studiul din 2002 a fost subiectul unor critici de a nu fi numărat corect unele etnii minoritare aduse în discuţie de comunităţile ucrainene înăuntru şi în afara României.

Regiunea Bucovina de astăzi.

Ca adăugare la principala atracţie turistica, industriile predominante din regiunea Bucovina de astăzi includ produsele din cherestea şi lemn. Zona Bucovina are cele mai mari suprafeţe acoperite de păduri din România şi este o prima regiune de produs buşteni ca şi în mineritul metalifer. Zona are plante ca materii prime comestibile, ca şi o industrie de componente metalice şi materiale de construcţii, cu textile şi prelucrarea pielii. La Stânca – Costeşti este una dintre cele mai mari hidrocentrale electrice din România.