Bine aţi venit la oraşul Ploieşti şi judeţul Prahova în regiunea Muntenia, România. Dacă ştii ceva despre Călătorie şi Tururi, Cazare şi activităţi în Prahova, spune-ne şi nouă!
Noi muncim din greu pentru a fi la zi cu cel mai bun ghid
turistic al României pentru călătoriile Dumneavoastră
Cum să tipăreşti ghidul nostru :
Toate ghidurile noastre sunt
disponibile pentru citit în modul de tipărire gratis pentru toţi
călătorii înregistraţi
Formatul nostru special de
tipărire este disponibil pentru toţi membrii Clubului Călătorilor
Rest Romania. Membrii
pot tipări toate ghidurile noastre (peste 100) sau salvându-le în
format PDF pentru o distribuire uşoară prin poşta electronică
prietenilor sau rudelor
Vizitaţi restromania.ro/inregistrare
pentru a vă înregistra acum!
Ploieşti este un oraş în judeţul Prahova. Regiunea Muntenia este o regiune istorică a României.
Need be seen by thousands of
English-speaking tourists?
In romania din strong si harta de hartaromaniei
(sau harta romaniei) este wikipedia si ro prin jetix. Stii cumva ca
romanian a crescut cluj pt map de religion si despre regiunile de arad
atat si moldova. La to geografie of a cu peniunea, este transilvania
sosiri and cabana jocuri. Bucharest and old culture romaniei moldova --
dar caracal tibles sau limba tarom (despre aeroporturi) din europe
brasovului. D-ul Jibert Aboutiasi au fost campii napoca, chiar daka
aeroport 24 romanian map pana religion cu hartaromaniei strong romania.
Judeţul Prahova este un judeţ în regiunea
Muntenia
Prahova cea Populară!
Prahova este alegerea poporului, de departe cel mai popular
judeţ printre români, datorită distracţiilor de vară ŞI iarnă!
Fie că este vorba de castele regale, pârtii superbe de schi sau
pur şi simplu privelişti somptuoase de pe traseele montane spre
înălţimi, judeţul Prahova este o comoară cu peisaje încântătoare şi
staţiuni de talie mondială.
Judeţul Alegerilor Culturale
Însăşi românii uită deseori cât de mulţi dintre eroii lor
naţionali au ales dealurile odihnitoare ale judeţului Prahova pentru
a-şi petrece ultimii ani. Casele frumoase de la ţară ale acestora
s-au păstrat din fericire,spre bucuria Dvs.!
Pline de înţelepciune din urma călătoriilor lor plin lume şi a
carierelor uluitoare, luminile strălucitoare ale României au ales
Prahova pentru reşedinţele lor rurale şi anii lor de glorie. Numele
dăinuiesc peste veacuri, fiecare ataşat de colţul lui de judeţ, de
la artiştii de top Grigorescu şi Tonitza, la stelele politice Iorga
şi Haşdeu, plus alte icoane culturale precum Petrescu, Stănescu,
Constantinescu, Bogza şi Bolliac, printre alţii. Vedeţi secţiunile
noastre despre Câmpina,
Breaza, Ploieşti şi
Vălenii de Munte
dedesubt pentru localizarea şi orele de vizitare ale acestor
minunate case tradiţionale, toate dispunând de ghizi vorbitori de
limba engleză!
Treceţi pe lângă Ploieşti?
Majoritatea românilor sar peste
Ploieşti
în drumul lor către munţi, cei mai mulţi folosind DN1, ce trece
pe şoseaua de centură. Dar pentru turiştii ce dispun de ceva timp,
reşedinţa judeţului Prahova deţine câteva surprize.
Puţină ardoare naţionalistă sincronizată dintre cele două
războaie mondiale a reuşit reconstrucţia (după ce germanii au
dirijat oraşul în Primul Război Mondial) şi apariţia unor muzee noi
pe întinsul judeţului, inclusiv un superb muzeu de artă în Ploieşti.
A nu spune nimic despre petrol în Ploieşti este ca şi cum nu
spui nimic despre petrol în Houston, deşi pentru un turist, în afară
de interesantul
Muzeu al Petrolului, celelalte lucruri legate de acest aspect nu
sunt foarte interesante.
Această pagină
conţine un Erou Român!
Daţi click aici pentru a citi despre Grigorescu,
un erou al artei româneşti!Fii faimoşi ai artei,
compozitorul Paul Constantinescu şi poetul Nichita Stănescu au
amândoi case muzeale deschise în memoria lor, meritând să le
vizitaţi, precum şi Muzeul Petrolului, Muzeul Ceasului, Muzeul de
Ştiinţele Naturii, Acvariul şi un surprinzător de bine realizat
Muzeu de Artă, cu creaţii ale lui Grigorescu şi Tonitza, împreună cu
vaste colecţii din secolele XIX şi XX.
Da, deci, odată ce sunteţi plini de cultură şi educaţie de la
Acvariu,
Muzeul Petrolului şi Gazului, şi situl arheologic alăturat de la
Târgşor,
poate este timpul să ieşiţi puţin afară din oraş!
În timp ce
Ploieşti
este amplasat chiar foarte bine amplasat strategic pentru explorări
frecvente în părţile mai rurale ale judeţului, spre Târgovişte
în partea de vest, Sinaia şi Munţii Bucegi spre nord, sau chiar
fascinanţii Munţi Ciucaş din partea de nord-est.
Valea Râului Prahova
Aproape 90% din traficul dintre Ploieşti şi Braşov se
realizează prin Valea Râului Prahova cea înverzită şi dramatică.
Principala şosea, Drumul Naţional 1 (DN1), ocoleşte oraşul Ploieşti
şi curge printre dealurile dintre Câmpina şi Breaza spre staţiunile
Sinaia, Buşteni şi Azuga,
de-a lungul uimitorilor Munţi Bucegi.
Acest mic giuvaer protejat unde natura se întâlneşte cu ultima
rămăşiţă de cultură veche prahoveană include un lac grozav, pensiuni
somnoroase şi senzaţia că sunteţi în partea rurală a Vermont-ului
sau în districtul Lacurilor.
Staţiunea Telega este o
mini-staţiune balneoclimaterică situată aproximativ la jumătatea
văii montane, printre dealuri, cum mergeţi spre nord-est din
Câmpina. Frumoasa Vale a râului Doftana
şi drumul bine asfaltat îşi oglindeşte calea peste sat şi lac,
culminând sus în culmea Gârbova a Munţilor Carpaţi.
Valea Râului Teleajen
Cealaltă rută mai puţin turistică spre Transilvania (DN1A) se
unduieşte leneş printre încântătoarele văi ale râului Teleajen şi la
fel de frumoasele localităţi.
Vălenii de Munte este din
multe puncte de vedere capitala acestor sate dintre dealuri, cu
câteva străduţe lăturalnice foarte frumoase, muzee mici şi
festivaluri interesante.
Apropiata
localitate Slănic este o staţiune
balneoclimaterică foarte respectată, cea mai mare din judeţul
Prahova. Iar în capătul nordic al văii vă aşteaptă superba staţiune
Cheia şi minunaţii Munţi Ciucaş.
În mare parte precum Houston din Texas, Ploieşti-ul este un oraş
cu comori ascunse care îi ridică profilul cultural, arhitectural şi
natural, cu mult peste statutul de "simplu oraş petrolier".
Similar cu Houston, Ploieşti beneficiază după faptul că se află pe
rutele comerciale majore, dezvoltându-se ca un centru cultural,
ştiinţific şi educaţional puternic.
Cu câteva muzee unice (vedeţi mai jos), instituţii şi monumente
artistice, Ploieşti are şi câteva hoteluri şi restaurante bune, putând
fi o bază rezonabilă dacă vreţi să vizitaţi dealurile şi munţii
prahoveni. Beneficiind de faptul că este mai aproape decât Bucureşti,
puteţi petrece o zi în Sinaia, Buşteni, Cheia sau chiar Târgovişte, şi
să vă întoarceţi în Ploieşti, pregătiţi de explorarea de a doua zi.
Atracţiile din Ploieşti
Aruncaţi o privire împrejur în Ploieşti şi veţi realiza că este
un oraş peste media majorităţii din ţară. Inscripţionată cu
"Constituţiunea şi Legea Electorală" şi "Cetăţenilor Ploieşteni,
apărătorii libertăţilor publice. România recunoscătoare",
Statuia Românească a Libertăţii a fost inaugurată curând după ce
războaiele din anul 1878 cu Imperiul Otoman s-au sfârşit şi România
a recâştigat Dobrogea.
Astăzi, Statuia Libertăţii din Ploieşti merită câteva fotografii
-- cu siguranţă un monument interesant, pentru turiştii din New York
cel puţin! De asemenea în oraş mai sunt
Acvariul Judeţean,
Muzeul de Artă, iar
Muzeul Memorial "Paul Constantinescu" comemorează viaţa şi
muzica celui mai faimos compozitor din Ploieşti.
Cetăţenii din Ploieşti sunt foarte mândri de poetul lor Nichita
Stănescu, dedicând un festival, o bibliotecă, un liceu şi o casă
memorială în cinstea acestei lumini strălucitoare a poeziei româneşti.
Casa Memorială Nichita Stănescu, locul unde s-a născut poetul,
a fost mai întâi naţionalizată sub conducerea comuniştilor, apoi
vândută, iar Societatea Memorială condusă de rudele sale
supravieţuitoare a reuşit să o recupereze în anul 1998 şi să o transfere
sub conducerea consiliului administrativ local.
Vedeţi mai multe despre acest muzeu grozav aici!
Petrolul este rege: Benzinăria LukOil pe centura
Ploieşti-ului
From the Rest Romania Website at
Artă,
Ştiinţă, Ceasuri şi Petrol!
Muzeul de Artă Ploieşti este împodobit cu balcoane, un acoperiş
înalt, decorat cu piese de stucatură ce susţin ancadramentele
ferestrelor, hornuri în stil francez şi două felinare din fier forjat,
cu motive decorative în acord cu gardul împrejmuitor.
Colecţiile principale oferă mostre frumoase de genuri,
stiluri şi influenţe europene pe picturi româneşti realizate de-a lungul
celor două secole trecute. Aproape nici unul din pictorii importanţi nu
lipsesc din această colecţie, care se întinde în general de la începutul
secolului XIX până la ultimele opere din secolul XX. Vedeţi
detaliile
acestei galerii superbe aici.
La
Muzeul Ceasului din Ploieşti sunt asamblate ceasuri ale unor
personalităţi din lumea strălucitoare literară, artistică, regală şi
politică a României.
Ceasuri deţinute cândva de Constantin Brâncoveanu şi Alexandru Ioan
Cuza sunt expuse, împreună cu alte câteva obiecte ale unor personalităţi
notabile. Cutiile muzicale întregesc colecţia care funcţionează "ca un
ceas", împreună cu alte dispozitive mecanice precise similare, cum ar fi
un automat muzical "Symphonion", o pianolă şi piane mecanice. Vedeţi o
descriere a colecţiei în
Ghidul
nostru despre oraşul Ploieşti.
Dacă
nu vă opriţi să vizitaţi
Muzeul Naţional al Petrolului, măcar ţineţi minte că România a avut
primul puţ petrolier, prima rafinărie şi a oferit petrol pentru lămpile
din Bucureşti, prima capitală europeană care a avut iluminat stradal!
(Cititorii ne-au indicat că
Timişoara a
fost la rând cu iluminatul stradal electric, la aproximativ 20 de ani.
Mulţumiri lui Mihai de la
Vadul Nou dintr-un cartier sudic al Bucureşti-ului)
Clădirea propriu-zisă este listată ca monument istoric, colecţia
crescând de la 800 de artefacte în anul 1961 până la peste 8.000 în
1994. Muzeul păstrează documente, fotografii şi obiecte din zilele
timpurii ale descoperirii petrolului şi a prelucrării acestuia în
România, inclusiv expuneri geologice ale zăcămintelor, procese de
rafinare petrochimică şi cum a ajuns petrolul să lumineze străzile
Bucureşti-ului, primul oraş din lume care a beneficiat de iluminat
stradal cu petrol, în anul 1859. Vedeţi
mai multe informaţii despre Muzeul Naţional al Petrolului aici!
Acest excelent realizat
Muzeu de Istorie şi Arheologie acoperă domenii precum cel de unde se
trage poporul românesc şi cum s-au dezvoltat, începând cu perioada
geto-dacică.
Adăugiri recente la colecţiile muzeului includ o foarte bine
realizată secţiune despre legendarul Mihai Viteazul, inclusiv documente
care asociază oraşul cu faimosul conducător. Alţii vor fi mai interesaţi
de colecţiile vaste de monede şi medalii, de camera dedicată
scriitorului I. A. Bassarabescu, sau de o expoziţie rezonabilă de roci
în Lapidariumul colorat.
Târgşoru Vechi a reprezentat casă pentru conducătorii Valahiei, iar
astăzi este un sit arheologic renumit, la sud-vest de Ploieşti.
Situl cu o arie de 17ha are într-adevăr câte ceva pentru fiecare,
oferind o pătrundere în viaţa medievală românească.
Citiţi mai multe aici.
Găzduind oraşele staţiune
Sinaia
cea Regală, Micul Mare
Buşteni,
Azuga şi terminând
cu Predeal la
trecătoare,
Valea Râului Prahova este cea mai cunoscută şi cea mai tranzitată,
această vale lungă fiind principala rută istorică spre Braşov.
Localizată la limita de vest a judeţului şi în apropiere de
fabulosul Parc Natural Bucegi,
Valea Râului Prahova este ruta principalei şosele DN1 dintre Bucureşti
şi Braşov peste trecătoare, către Transilvania la nord.
Vedeţi secţiunile noastre din acest Ghid al Judeţului Prahova de
dedesubt, pentru principalele oraşe şi atracţii turistice de pe Valea
Prahovei, cum ar fi Câmpina şi Breaza în apropiere de Ploieşti, apoi
cele de sus, Sinaia, Munţii
Bucegi, Buşteni şi
Azuga. Vedeţi ghidul
nostru al Judeţului Braşov pentru mai multe informaţii despre
Predeal.
Buşteni este prima oprire pentru clasa burgheză de mijloc a
României,
cazările acoperind toate nivelele de confort, plus acces uşor la
pârtiile de schi, telecabine şi telescaune, trasee montane de vis şi
peisaje superbe!
Situat la o altitudine de
măsurată la gara construită la sfârşitul secolului trecut, Buşteni
este la doar un traseu mic, un pas peste un pârâu sau o săritură de
schi distanţă de sportul montan dorit, oricare ar fi, de la excursii
montane, pescuit sau schiat.
Toate activităţile se concentrează pe priveliştile
spectaculoase, iar la Buşteni, portofelul se poate bucura de câteva
preţuri avantajoase, fiind o staţiune mult mai ieftină decât Sinaia.
Acea Cruce de pe Munte
Crucea memorială este uşor sesizabilă, tronând sus deasupra
oraşului Buşteni la
pentru a comemora vieţile sacrificate când România a fost atacată de
trupele germane, austriece, turceşti şi bulgăreşti în Al Doilea
Război Mondial.Citiţi
mai multe despre Crucea Eroilor şi Regina Maria a României
Mândrele trupe româneşti s-au strâns la Buşteni înainte de a
pune în scenă "eliberarea" Transilvaniei dinspre nord în anul 1916,
pentru a fi sălbatic împinşi înapoi când armata germană s-a aliat
austriecilor pentru a respinge atacurile românilor şi a-i îndepărta
mai jos de Buşteni, într-un final ocupând Bucureşti-ul şi 80% din
România.
Comorile unui Oraş Montan
Dacă sunteţi pornit pe drumeţii, nerăbdători pentru
munţi, şi aveţi
imagini cu panorame superbe în minte, majoritatea locurilor
interesante prin Buşteni se află probabil aproape de locul unde
sunteţi cazat!
Dacă vă aflaţi la volanul propriei maşini sau cu
şoferul-translatorul Dvs. român, ori ajungeţi la Buşteni cu unul
din frecventele şi excelentele trenuri care circulă între Bucureşti
şi Braşov, veţi găsi superba
gară din Buşteni un punct de plecare foarte bun pentru
explorările Dvs..
Chiar peste drum de gară este
Monumentul Ultima Grenadă dedicat Caporalului Vasile Muşat, erou
al Primului Război Mondial. Ceremonia de inaugurare s-a desfăşurat
sub auspiciile Maiestăţii Sale Regina Maria (fostă a Scoţiei, dar
aceasta este o altă poveste), care şi-a adus aportul la sublinierea
solemnităţii acestui omagiu.
Citiţi mai multe despre Monument aici.
Atracţii Locale
Încântătoarea casă a faimosului scriitor
Cezar Petrescu este un monument comemorativ adus omului şi
operelor sale, în cei peste 45 de ani de articole ca autor şi
jurnalist
Se află câteva
comori în Buşteni, deseori uitate, care vă pot atrage
atenţia în acele zile ploioase când drumeţiile montane nu vă convin
deloc. Cum ar fi interesantul
Castel Cantacuzino, construit în anul 1910 pentru Gheorghe Grigore Cantacuzino
spre sfârşitul vieţii sale, unde fostul prim-ministru (de două ori)
a locuit până în anul 1913.
Sau vizitaţi
Biserica Domnească din Buşteni, fondată de Regina Elisabeta
şi Regele Carol, ce dispune de o arhitectură şi interioare diverse.
Mobilier din stejar masiv au fost realizate la îndemnul
meşteşugarilor italieni, iconostasul superb fiind realizat la Viena.
Cea mai mare parte din altar a fost pictată de Agnes Exner, acelaşi
artist care a realizat şi fermecătoarele picturi ale Mănăstirii
Sinaia. Citiţi mai multe despre
Biserica Domnească aici în ghidul nostru despre Buşteni.
Obosiţi după toată cultura românească şi
Castelele Regale din Sinaia?
Mergeţi să vedeţi cum
Casa Româno-Franceză (MFR) din micuţul orăşel Moissy-Cramavel
din France (aproximativ 35km sud-est de Paris) s-a înfrăţit cu
Buşteni, Casa Româno-Franceză (CRF) apărând în anul 1996. Centrul
bucură de asemenea comunitatea din Buşteni cu Corul Armonia format
din tineri, şi pune la dispoziţia comunităţii sălile pentru
închiriere.
Citiţi mai multe despre acest centru aici!
Am inclus câteva din traseele de zi mai populare, care se află
în jurul staţiunii Buşteni, şi care nu urcă mult pe munţi, sau chiar
deloc. Vedeţi ghidul nostru despre
Parcul Natural
Bucegi pentru câteva trasee grozave cu plecare din Buşteni.
Traseul marcat cu
ce pleacă spre sud-vest din Buşteni ajunge la baza
Cascada Urlătoare la . Durând puţin
peste o oră pentru majoritatea, acest traseu accesibil este deschis
pe toată perioada anului.
Un traseu preferat de mulţi şi bine cunoscut, frecventat de
grupuri şcolare şi turişti deopotrivă, această plimbare uşoară prin
pădurile joase urmăreşte traseul marcat cu
spre sud până la cascadă, care merită cu prisosinţă câteva
fotografii. Cam la o treime din traseul de întoarcere, alt traseu
porneşte de aici (marcat cu
)
în sus spre sud-vest şi la Piatra Arsă.
Zumzetul regal este greu de neobservat în această staţiune de
schi şi ţară a minunilor pe timp de vară, plină de turişti din
Germania şi Marea Britanie, ce se îmbulzesc spre Domeniul Regal cu
castelele şi palatele sale.
Deşi nu la fel de populară ca Buşteni-ul cu propria clasă mijlocie
burgheză, Sinaia este cea mai apropiată staţiune montană cu servicii
complete de Bucureşti. Şi acestea la o depărtare de doar două ore cu
maşina sau trenul, şi curse frecvente la toate clasele.
Citiţi mai multe însecţiunea Transport din Sinaia.
Rezerve şi Prezerve
Motivele pentru care Sinaia
există aici sunt cu siguranţă împrejurimile înmărmuritoare ale
porţii Văii Prahovei.
Ca şi gazdă a rezidenţei familiei regale a României pentru mai
mult de un secol, Sinaia a avut dintotdeauna legi stricte pentru a-i
menţine frumuseţea, tăiatul copacilor şi chiar culesul unor flori
tentante, precum bujorii, florile de colţ sau genţiana aurie fiind
de mult interzise.
Pe lângă regiuni întinse acoperite de păduri de brazi şi molizi,
Sinaia este binecuvântată cu spectaculosul Parc Naţional Bucegi,
care înconjoară valea pe partea vestică, acoperind o arie totală de
326,63 km˛.
Vârful cu Dor, Furnica şi Piatra Arsă se înalţă proeminent
deasupra liniei cerului. Citiţi despreParcul Naţional Bucegi
aici.
Sinaia este amplasată în Valea râului Prahova, care se ridică în
Munţii Carpaţi, aceştia formând graniţa dintre Valahia şi
Transilvania.
Imediat după dealurile valahiene şi între Munţii Bucegi, Sinaia
a fost pentru mult timp aşezată pe ruta comercială principală ce
mergea de la Braşov la Bucureşti şi mai departe prin câmpiile
aluviale bogate.
Secţiunea noastră specială despre
uimitorul Parc Natural
Bucegi vă va edifica de ce acesta este principalul ţinut al
minunilor din România, foarte apropiat ca aspect de Yosemite sau Cradle
Mountain National Parc din America sau Australia.
Cu cel mai mare sistem stâncos din Europa, într-adevăr Munţii Bucegi
constituie gloria încoronată a judeţului Prahova! Vedeţi secţiunile
speciale despre această zonă fabuloasă urmărind link-urile de dedesubt:
Câmpina a fost o staţie intermediară şi o comunitate agricolă
pentru mai mult de 500 de ani (din 1503), aşezată fortuit pe ruta
principală dintre întinsele câmpii româneşti de la sud şi
comunităţile montane din Transilvania, în sus pe Valea Prahovei.
Oraşul apare consemnat ca punct de vamă pe drumul comercial spre
Transilvania în anul 1593, curând după această dată devenind târg,
în anul 1663.
Până la sfârşitul secolului XVIII, datorită trupelor austriece
s-a îmbunătăţit drumul ce venea în jos din Transilvania, mărind
utilitatea şi importanţa Câmpinei ca prim oraş de graniţă, mergând
spre Valahia.
Acest oraş avea un rol atât de important pe ruta comercială,
încât o casă vamală a fost construită în anul 1888. Bogăţia oraşului
a înflorit odată cu descoperirea petrolului, apărând sonde şi o
rafinărie, oraşul deschizând cea mai mare rafinărie din Europa în
anul 1895, denumită "Fabrica Nouă".
Dar petrolul nu este nici pe departe motivul pentru care
turiştii vizitează Câmpina, ci Casa Grigorescu şi Templul Haşdeu,
obiective care fac oprirea în oraş o binevenită ocazie pentru a
admira câteva nestemate culturale!
O fată şi Zestrea Ei
Una din operele sentimentale şi cu adevărat mişcătoare
ale lui Grigorescu, cu hainele tradiţionale reprezentând
zestrea de nuntă a fetei.
Casa Grigorescu
Un exemplu frumos al splendorii şi graţiei ţărăneşti în
această casă de la sfârşitul secolului.
Castelul Iulia Haşdeu din Câmpina
Alegerea Iluminatului
Poetul Cezar Bolliac şi-a preluat rolul de artist în reşedinţa
boierului local Ion Câmpineanu, iar în anul 1836 a descris
frumuseţea oraşului, care a fost esenţială în atragerea mai multor
tipuri de artişti în localitate.
Intelectualii şi artiştii tindeau să se îmbulzească spre Câmpina
la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, printre care
ilustrul Domn Haşdeu, împreună cu Nicolae Grigorescu.
George
Coşbuc nu a putut rezista farmecului locului, iar scriitorii şi artiştii
români Dimitrie Bolintineanu, Ion Heliade Rădulescu, Constantin Istrati,
Eugen Jebeleanu şi rebelul poet de stânga şi jurnalist
Geo
Bogza au găsit Câmpina potrivită gusturilor lor interbelice.
Câmpina are astăzi un micuţ centru cultural grozav dedicat lui
Bogza; treceţi pe aici dacă aveţi timp sau întrebaţi la biroul
primarului despre evenimente sau spectacole curente, care au loc pe
toată perioada anului.
Prima imagine a acestei măreţe case vechi este seria dominantă
de verande care se întinde în jurul primului etaj (al doilea etaj
pentru americani), făcând-o un prim exemplu al casei româneşti
ţărăneşti.
Interiorul confortabil vă va impresiona cu căldura din sala de
la intrare, care se întinde prin casă cu scări de lemn, alte
elemente încântătoare. Chiar dacă nu sunteţi atât de interesaţi de
unul din cei mai cunoscuţi artişti impresionişti, chiar şi numai
casa vă va etala viaţa liniştită de la ţară a decadelor din trecut.
Grigorescu a colecţionat câteva piese superbe din Istanbul, iar
acestea sunt etalate într-o manieră profesională, împreună cu alte
câteva colecţii de muzeu surprinzător de bine realizate,
portretizând viaţa artistică şi câteva din obiectele sale preferate
adunate de-a lungul anilor.
În stânga sălii principale puteţi admira o introducere
fascinantă în gândirea şi munca artistului, cu o compoziţie
neterminată într-un puternic stil academician al secolului XIX, cu
cealaltă jumătate fiind cu greu inclusă undeva.
În living puteţi vedea fantomele vizitatorilor celebri care au
onorat cu prezenţa casa ţărănească Grigorescu, incluzând alţi
artişti, jurnalişti, politicieni şi teoreticieni. O bibliotecă
mobilată rezonabil cuprinde opere grozave în limba latină şi greacă,
precum şi teancuri de manuale şcolare şi literare franceze pe care
artistul le-a colecţionat de-a lungul şederilor sale lungi în Paris.
Dar atelierul propriu al artistului este cel care continuă să
atragă tot mai mulţi vizitatori. Într-un spaţiu bine luminat şi
vesel, aveţi senzaţia că artistul tocmai a părăsit încăperea, lăsând
opera "Primăvara" neterminată pe şevalet.
Admiraţi de asemenea câteva din cele mai bune opere ale
sale, de la Autoportret şi până la "Apus Barbizon", "Păstoriţă
stând", "Ciobănaş cu turma", "Care cu boi trecând un vad" şi altele.
Una peste alta, întreaga casă este o dovadă a bogăţiei culturii
româneşti de la sfârşitul secolului XIX, de la frumoasele tapiţerii
şi obiecte de mobilier până la arhitectura plăcută. Puneţi deoparte
câteva ore pentru a le petrece în Câmpina şi vizitaţi această
comoară naţională. Veţi înţelege mult mai bine cum era România la
începutul secolului trecut, şi veţi oferi hrană spiritului în
acelaşi timp!
Deschis zilnic cu excepţia zilelor de Luni, 9am – 5pm (10am – 6pm
vara)
Târgul din Sinaia al lui
Grigorescu
Artist Român, Artist Mondial
Nicolae Grigorescu a decedat aici în Câmpina în anul 1907,
lăsând în urma sa o viaţă uimitoare de opere artistice remarcabile
şi semnificative, unice în România şi gigantice în domeniul general
al artei secolului XIX.
Născut în judeţul alăturat în anul 1838, Grigorescu a pictat
mănăstiri pe tot teritoriul României - un început potrivit şi
dureros pentru un om care urma să întruchipeze ethosul şi sufletul
României prin operele sale vesele şi exuberante.
În ultimii săi ani, Grigorescu trebuie să fi avut perspectiva
curioasă a unei vieţi aproape întregi, când a mers să vadă lucrările
de la Băicoi, realizate cu peste 50 de ani în urmă, când avea doar
15 ani, în anul 1853.
După Băicoi, artistul în curs de dezvoltare a mers să picteze
Mănăstirea Căldăruşani, la est de
Ploieşti,
apoi Zamfira şi Agapia, unde viitorul prim ministru român şi
ministru de externe în timpul conducerii Regelui Carol I, Mihail
Kogălniceanu, s-a făcut cunoscut.
Kogălniceanu, un moldovean autor al unor scrisori cu informaţii
aproape enciclopedice, a reuşit să-şi convingă compatrioţii din
conducere să acorde o subvenţie pentru a fi în stare să meargă la
Paris, unde a înflorit în timpul naşterii şcolii impresioniste.
Grigorescu şi-a prezentat lucrările la Bucureşti în anul 1870,
făcând turul Europei cu succesul său în creştere.
Scrisorile sale de recomandare ca un adevărat patriot şi pictor
român au fost sprijinite de înrolarea sa în primele linii pentru
alungarea turcilor în războaiele din anul 1878. S-a întors la Paris
pentru a-şi dezvolta arta până în anul 1890, apoi a expus la Ateneul
din Bucureşti pentru următorii 15 ani.
Casa pe care o veţi vedea în Câmpina a fost construită spre
începutul secolului XX, perioadă în care pictorul era deja
recunoscut de compatrioţii săi români şi iubitorii artei
impresioniste deopotrivă.
Bulevardul Carol I nr. 166, zilnic cu excepţia
zilelor de Luni, 9am - 5pm,
+40 (244) 335 598
Castelul Templu Haşdeu
Într-adevăr unul din monumentele arhitecturale mai rar
întâlnite în România, este totuşi o comoară a învăţăturii
spiritualiste de la începutul secolului XX.
Templul Castel Haşdeu din Câmpina
Această piatră preţioasă arhitecturală unică de pe dealurile
Munţilor Carpaţi face să merite oprirea în Câmpina, dacă puteţi
aloca o oră sau două din drumul Dvs. spre staţiunile Sinaia sau
Buşteni.
Construit din piatră, fier şi lemn, înaltul turn central este
flancat de turnuri mai mici pe fiecare parte. Înăuntru, principalul
turn formează un spaţiu mare folosit de constructor pentru
ceremoniile sale spirituale.
Veţi intra printr-o poartă curios de masivă din piatră, care
pivotează în mijloc, decât să se balanseze, fiind inscripţionată cu
sigiliul familiei. Priviţi în sus şi veţi vedea unul din acei ochi
într-un triunghi cu raze de lumină împrejur, ce seamănă foarte mult
cu bancnota de un dolar american.
Haşdeu a fost crunt întristat de moartea fiicei sale la Paris,
dar s-a înveselit considerabil când ea a început să vorbească cu el
din viaţa de dincolo.
Ideile sale despre moravuri sociale, note religioase şi
filozofie au fost respectuos transcrise si postate pe tronurile de
piatră din sala principală de la intrare.
Pregătiţi-vă de o atmosferă de casă a distracţiilor, probabil
fără intenţie, dar holul oglinzilor este într-adevăr precum o
atracţie de carnaval, ducând către camera centrală rotundă. Haşdeu,
într-o modă cu adevărat românească, a decis să amestece
spiritualismul lui cu creştinătatea ortodoxă tradiţională, şi nu a
rezistat ideii de a adăuga o sculptură a lui Isus, şi de a decora
treptele şi coloana din turn pentru a reprezenta Sfântul Graal.
Întregul Castel Templu etalează într-adevăr cât de ieftină era
munca în secolul XIX. Pentru a construi aşa ceva în ziua de astăzi
de la pământ ar fi foarte greu de îndeplinit din punct de vedere
financiar, ca să nu mai spunem de muncitori capabili să realizeze
tavanul cu boltă, frontoanele de fier, toate grilajele şi chiar
altarul din marmură de Carrara.
Camere puţin mai convenţionale urmează Templul, cu un living, un
salon, o sufragerie, un birou şi un dormitor, toate mobilate cu
gust. Luaţi-vă aparatul foto pentru diferitele fresce şi panouri
sculptate în marmură. Camera Animalelor găzduia şedinţe, iar câteva
din manuscrisele şi fotografiile ciudate ale lui Haşdeu sunt dispuse
de asemenea aici.
Una peste alta, un loc foarte frumos, care oferă o privire de
ansamblu semnificativă despre mişcarea spiritualistă a secolului XIX,
care peste toate, a avut câţiva aderenţi în societate şi conducere
deopotrivă, în timpul acelor ani grei ai Regatului României.
Haşdeu, Spiritualist Român
Câmpina
a fost un refugiu artificial pentru Haşdeu, care s-a retras acolo
după ani la rând de mutat din Basarabia în Moldova şi Valahia, şi
după o carieră variată de soldat, lingvist, editor şi politician.
România, ca multe naţiuni europene, este înconjurată de alte
ţări unde limbile pot fi foarte diferite. Acest lucru face ca
filologia, studiul limbilor şi culturilor, să fie o disciplină mai
mult europeană. Tadeau Haşdeu s-a născut de fapt în ţinuturile
îndepărtate vorbitoare de limba română din nord, în ceea ce era
atunci Basarabia rusească, lângă Hotin.
Haşdeu era capabil să converseze în peste 6 limbi, şi putea să
se înţeleagă în aproximativ 25, fiind astfel unul din cei mai
desăvârşiţi filologi ai tuturor timpurilor.
După ce a luptat în Războiul Crimeei pentru ţara sa (Rusia), în
anul 1857 şi-a schimbat numele în Bogdan Petriceicu Haşdeu şi s-a
mutat la Iaşi în Moldova, pentru a-şi începe munca de bibliotecar şi
profesor de liceu. Mutându-se mai departe spre sud 5 ani mai târziu,
Haşdeu şi-a continuat cariera literară ascendentă în Bucureşti, cu
surse combinate într-un mod isteţ din limbile slavone şi româneşti
pentru o compilaţie mai completă a istoriei româneşti.
Haşdeu s-a adâncit în domeniul istoriei româneşti pe căi care nu
mai fuseseră analizate anterior.
Dar incursiunile sale în limba română s-au dovedit puţin
instabile în anii următori. Încercarea sa de a compila un dicţionar
cuprinzător a fost deviată printr-o tristă poziţie naţională despre
originile limbii româneşti, care a încercat aproape comic să
minimalizeze influenţa şi importanţa cuvintelor slavice.
Haşdeu a fost prins între încăierările politice dintre unirea
personală a Moldovei şi Valahiei de către Alexandru Ioan Cuza,
Mihail Kogălniceanu al Valahiei şi domnitorul propus, viitorul Rege
Carol I al României.
Familia Haşdeu însăşi a pretins că ar fi fost rude îndepărtate
ale lui Ştefan Petriceicu, un prinţ moldovean în secolul XVII, după
Ştefan cel Mare. Haşdeu a fost pentru scurt timp întemniţat în
timpul răscoalei din Ploieşti din anul 1870, dar a fost eliberat
pentru a lucra ulterior în Parlament alături de Partidul Liberal.
Perspectivele sale erau împărtăşite de cunoscătorii din
Bucureşti, şi a găsit un post la Arhivele Statului şi ca profesor în
anul simbol al naţionalismului românesc, 1878, când România a intrat
în Dobrogea pentru ultima dată.
Zece ani
mai târziu, veştile triste au venit de la Paris - unde singurul său
copil, Iulia, se îmbolnăvise şi murise în primul ei an la Universitatea
Sorbonne, după ce a frecventat cursurile şcolii secundare Sévigné.
Tragicul eveniment l-a distrus pe Haşdeu, care a căutat confort prin
încercări de a-şi contacta fata din lumea de dincolo. Casa din Câmpina
este plină de materiale spirituale, incluzând lucrarea sa teoretică din
anul 1892 despre filozofie, istorie şi spiritualism, Sig Cogito. Haşdeu
a decedat în castelul său din Câmpina la data de 25 august 1907.
Bulevardul Carol I nr. 199, 9am - 5pm cu
excepţia zilelor de Luni,
+40 (244) 335 599
„Pe acest loc în ziua de 13 septembrie
1913 s-au frânt aripile zburătorului Aurel Vlaicu din satul Binţinţi
– Transilvania, în încercarea eroică de a trece cel dintâi în zbor Carpaţii
înlănţuiţi, cu pasărea de fier făcută de mintea şi mâinile lui.”
Monumentul Comemorativ Aurel Vlaicu
Acest om a avut curajul adevărat. După nenumărate succese
timpurii ca unul din pionierii aviaţiei româneşti şi mondiale,
faimosul pilot a avut parte de un sfârşit umil la Câmpina.
În timp ce încerca să capete altitudine în pregătirea zborului său
din anul 1913, din Valea Prahovei peste Trecătoarea Predeal către
înaltul podiş transilvănean, modelul învechit de avion Vlaicu II al
aviatorului Aurel Vlaicu se presupune că a suferit o catastrofă
structurală, prăbuşindu-se fără speranţe la Câmpina.
Monumentul memorial poate fi admirat astăzi în Băneşti, alături
de inscripţia:
"Pe acest loc în ziua de 13 septembrie 1913 s-au frânt aripile
zburătorului Aurel Vlaicu din satul Binţinţi – Transilvania, în
încercarea eroică de a trece cel dintâi în zbor Carpaţii înlănţuiţi,
cu pasărea de fier făcută de mintea şi mâinile lui".
În altă parte din Câmpina
Fiind mai mult sau mai puţin localizată central în România, dar
totuşi aproape de Bucureşti, Câmpina dispune de o şcoală de ofiţeri
pentru forţele Poliţiei naţionale.
Aceasta este singura astfel de academie pentru agenţi de poliţie
din ţară. Populaţia de aproximativ 35.000 de persoane mai au de
asemenea câteva şcoli de ucenici care pregătesc tineretul din
Câmpina pentru cariere în domeniile petrochimice, forestiere şi
mecanice, precum şi Colegiul Naţional Nicolae Grigorescu, orientat
mai mult către arte şi litere.
Există un mic muzeu la biserica Sfântul Nicolae închinat
stareţului Schitului Slobozia, iar reşedinţa locală Vila Ştefănescu
mai este cunoscută şi drept Casa cu Griffins (personajul mitic
leu-vultur), împreună cu Casa de Bază pentru Copii şi Studenţi
(folosită de organizaţia Tinerii Pionieri din timpul erei
comuniste).
Vedeţi
website-ul primăriei locale pentru mai multe fotografii şi
informaţii despre România.
Dulcea şi somnoroasa Breaza are un nume care înseamnă "vitează"
în româneşte, şi o populaţie cu puţin mai mică de 20.000 de
locuitori.
Veţi fi loviţi de farmecul locului când veţi vedea casele de
ţară cu verandele sculptate în lemn, îngrijit aşezate de-a lungul
străzilor, şi biserica superbă Sfântul Nicolae de la sfârşitul
anilor 1770, completă cu picturile murale şi obişnuitele fresce.
Zona Breaza a fost o mică feudă în secolul XVII şi a rămas un
centru agrar până a fost declarată staţiune balneoclimaterică în
anii 1930.
Comunitatea include două sate mici (Podu Vadului şi Breaza de
Sus) iar populaţia trăieşte de pe urma agriculturii, lucrului manual
şi a altor slujbe în oraşele alăturate.
Din fericire pentru turiştii isteţi, multe case oferă spre
închiriere camere în lunile de vară, iar Breaza este aproape perfect
situată între muzeele din Ploieşti, obiectivele istorice din
Târgovişte, palatele regale din Sinaia şi traseele montane şi
pârtiile de schi din Munţii Bucegi. Breaza este de asemenea bine
amplasată dacă vreţi să ajungeţi la Braşov, pe un drum uşor, iar la
drumul până la Bucureşti nu durează mai mult de 90 de minute.
De
la
Mike Ormsby, o nouă carte ce
nu trebuie ratată 'GRAND
BAZAR ROMÂNIA!',
cu o perspectivă succintă asupra vieţii în România şi a
poporului român
Mitu mă cheamă afară : vrea să-mi arate gospodăria. Ograda e plină de
animale : gâşte gâlcevitoare, curcani nervoşi, raţe, pisici, căţei costelivi,
porumbei gureşi şi o puzderie de găini.
Lângă gard e un butoi uriaş, pătat cu roşu de la struguri. Arată ca o
prună gigantică. Lîngă el zace o cadă veche, plină cu ciment întărit. În
şopronul strâmt, Mitu îmi arată mândru un coş de răchită cu ouă maronii,
foarte mari.
Ana ne-a pregătit un prânz pe cinste : caş de oaie prăjit, ouă la
tigaie, mămăligă, roşii zemoase din grădină, murături iuţi şi pâine
proaspătă. Mâncăm pe prispă, sub bolta de viţă.
-- din capitolul "Viaţa la ţară"
Razele de soare ne dansează în farfurie. Copacii din jur sunt plini de
păsărele care ciripesc. E un adevărat paradis rural. Mitu ne toarnă vin
negru în paharele mari şi se laudă cu recolta de struguri de anul trecut.
Paradis de ţară pentru Suflete de oraş
Breaza este locul multor case de vacanţă pentru tipurile de
oameni din Bucureşti, care realizează că preţurile puţin mai scăzute
la proprietăţi înseamnă o mare valoare, mai ales luând în
considerare frumoasele dealuri carpatine şi chiar un teren de golf
cu 18 găuri (un accesoriu mult mai rar întâlnit în România decât în
ţările vorbitoare de limba engleză).
Dacă aţi făcut alegerea înţeleaptă şi aţi decis să închiriaţi o
cameră într-o casă de oaspeţi din Breaza, şi dacă nu aveţi
dispoziţia necesară să şofaţi pentru o zi, puteţi petrece timpul la
muzeul local de artă populară, care expune o mare parte din
ţesăturile realizate în oraş, şi, destul de interesant, există de
asemenea un liceu militar cu un mic muzeu.
Din Câmpina, drumul către Brebu ce merge şi spre Valea Doftanei
porneşte din mijlocul oraşului, preluând Drumul Naţional 1 dintre
Bucureşti şi Braşov din partea dreaptă a vechii primării din
Câmpina, şi din cea stângă a liceului Nicolae Grigorescu.
Drumul Judeţean ce leagă Câmpina de Valea Doftanei începe să se
răsucească şi să se întoarcă destul de repede după Câmpina, pe
măsură ce urmăreşte râul Doftana. Vă veţi aminti imediat de locuri
din Blue Mountains când treceţi pe un pod de piatră, prin partea
dreaptă a staţiei Telega.
De aici drumul se bifurcă, unul mergând în sus spre Muzeul
Doftana şi comunitatea Telega, iar celălalt, din stânga, mergând
prin faţa restaurantului Zorile către Brebu.
Venind dinspre Câmpina şi trecând podul de peste râul Doftana,
dacă faceţi jumătate de curbă spre stânga sunteţi la confluenţa
râului Doftana cu pârâul Lupa. La aproximativ 100 m de aceste râuri,
şi 510 m deasupra nivelului mării, ajungeţi la platoul Brebu şi
localitatea cu acelaşi nume.
Bifurcaţia drumului
Puteţi continua înainte din Brebu spre Valea Doftanei, urmărind
din partea dreaptă Barajul Arţarului pe măsură ce înaintaţi spre
Teşila şi Trăisteni, apoi localitatea Valea Doftanei, iar mai
departe Predeluş, şi peste munţi, Săcele.
Toată zona dintre Brebu şi Valea Doftanei este întretăiată de
drumuri judeţene (22km) şi 96km de drumuri de ţară între acestea şi
Brebu Megieşesc, Brebu Mănăstire şi Pietriceaua. Majoritatea
drumurilor rurale (60%) sunt pietruite, iar cele judeţene sunt
pavate.
Brebu dispune de o poziţie specială, pitorească, având parte de
multe poezii şi poveşti mândre scrise despre el de-a lungul
timpului, un loc favorizat de poeţi şi istorici deopotrivă,
incluzând articole de Nicolae Iorga în anul 1910. Grigorescu a
pictat ciobanii de aici, Ştefan Luchian a comemorat regiunea cu 30
dintre operele sale şi Sava Henţia a lucrat în Brebu din anul 1866
până prin anul 1905. Citiţi mai multe despre pictorul Ştefan Luchian
aici.
Fortificaţiile de la Brebu
Principalele clădiri din Brebu au fost ridicate pentru a sluji
preocupările spirituale şi cele de siguranţă, incluzând biserica,
clopotniţa, ziduri groase, diferite case şi dependinţe.
Lucrările
la biserica principală au început în primăvara anului 1641, şi s-au
întins până în vara anului 1650, o durată obişnuită în acele vremuri
pentru a ridica o biserică de aşa dimensiuni. Lucrările la structurile
înconjurătoare au continuat atunci şi chiar mai târziu, prin anii 1690.
Unul din lucrurile cu adevărat interesante ale complexului,
dintr-un punct de vedere istoric şi arhitectural, a fost că s-a
ridicat în timpul operelor contemporane ale lui Brâncoveanu, care
s-a întrecut pe sine în decadele următoare.
Comunitatea Valea Doftanei este amplasată liniştit într-un
peisaj montan pitoresc, împrăştiind propriul farmec de calitate şi
atmosfera care o deosebeşte de cavernoasa Vale a Prahovei din partea
de vest, sau de lunga Vale a Teleajenului din cea de est.
Glorioasa Vale a Doftanei se întinde până sus la graniţa cu
judeţul Braşov, unde piscurile munţilor înalţi lasă locul frumosului
platou transilvănean. Izvoarele râului Doftana se scurg din
piscurile acoperite de zăpadă ale munţilor Zănoaga, Unghia Mare şi
Unghia Mică, Baiu Mare şi Baiu Mic, împreună cu Radela, Cucioaia şi
Orjogoaia.
Văzuţi de la distanţă, Muntele Unghia Mare, cu liniile sale
geometrice, pare a fi o piramidă egipteană, pusă acolo pentru a
strica peisajul carpatin ce nu iese în evidenţă prin astfel de
forme.
În stânga faţă de râul Doftana şi puţin mai spre sud se află
masivul Negras, cu izvoarele şi poienile sale, ajungând până la
altitudini în medie de 1600m.
În partea de sud, regiunea Văii Doftanei este învecinată cu o
serie de dealuri mici, Gâlma Secăriei având 1137m, Gâlma Crăiţei şi
Gâlmeia având 1043m.
Râul traversează oraşul pe toată lungimea lui, izvorând din
munţii Gârbova, curgând pentru aproximativ 50km până să se verse în
Râul Prahova, în partea de sud a oraşului Câmpina.
Lacul Păltinoasa şi Barajul Paltinu
Lacul Păltinoasa colectează apa potabilă pură provenită şi din
topirea zăpezii, întinzându-se pe o distanţă de 3km în vale, oferind
o privelişte încântătoare. Ambele maluri dispun de locuri grozave
pentru campare, plus câteva case de vacanţă interesant decorate.
Barajul propriu zis a fost terminat în anul 1971, având o înălţime
de 108m, şi o lăţime de 465m în partea de sus.
Cheile Doftanei
Săpate în bucăţi masive de piatră şi răsucite de mişcările
tectonice, Cheile Doftanei sunt situate pe drumul în jos spre
Câmpina, la doar câţiva kilometri de Lacul Păltinoasa.
Alte activităţi includ traseul către Vârful Secăriei, care
pleacă de la aproximativ 6km, din Teşila, în partea de vest; Ruinele
Bisericii Vechi din micuţul sat Trăisteni este un foarte bun punct
de plecare pe traseul care merge spre Braşov.
Rezervaţia Naturală Glodeasa este alcătuită din păduri de brad
natural.
Tabăra de Creaţie Plastică Valea Neagră
Tabăra internaţională de creaţie plastică din Valea Neagră este
deschisă artiştilor profesionişti din domeniile sculpturii, artei
grafice, portretizării, picturii peisagistice, olăritului şi a
multor altora.
Tabăra se deschide în fiecare vară pe la începutul lunii august,
găzduind până la 15 artişti plastici în fiecare sezon. Muzeul de
Arte Plastice Valea Neagră se află sub conducerea Casei Culturale
Teşila, dispunând de peste 300 de opere artistice, dintre care multe
sunt realizate de artişti premiaţi în urma taberei internaţionale
anuale.
Vânătoarea
şi Pescuitul
O populaţie bogată de diverse animale trăieşte în pădurile şi
zonele deschise înverzite din jurul Văii Doftanei, iar unde există
miză, au loc şi partide de vânătoare.
Valea Doftanei, fiind o rută turistică mai puţin circulată şi
totuşi la mai puţin de două ore de Bucureşti, tinde să aibă
combinaţia perfectă pentru partidele internaţionale.
Lacul Păltinoasa cuprinde cu siguranţă ingredientele necesare
partidelor de pescuit, iar şansa de a prinde o captură cu adevărat
mare este destul de ridicată, lacul fiind format de un baraj
artificial, cu maluri foarte bune pentru înmulţirea peştilor.
Muzee
Zona Văii Doftanei prezintă un interes popular şi etnografic
cert, iar muzeele locale colecţionează şi preţuiesc valoare
inestimabilă a spiritului tradiţional local.
Muzeul de Etnografie şi Folclor, deschis în legătură cu Casa
Culturală Trăisteni, păstrează tradiţiile regiunii, de la vase şi
oale de lut şi ceramică, prosoape brodate, gravuri în lemn, plectre
şi exemple ale portului tradiţional în această zonă.
Bisericile Văii Doftanei
Biserica Adormirea Maicii Domnului
Ambiţioşii şi muncitorii locuitori din Valea Doftanei au
construit această biserică într-o zonă pitorească dintr-o vâlcea,
între anii 1871 şi 1875, lucru considerat foarte rapid ţinând cont
de vremurile acelea. O verandă foarte frumoasă a fost adăugată în
anul 1930, iar interiorul a fost pictat la începutul comunismului,
în anii 1954 şi 1955 de către Constantin Călinescu, suferind
ulterior lucrări de restaurare executate de Elena Vasilescu.
Această
biserică din Trăisteni a fost construită încet, între anii 1926 şi 1942,
fiind sfinţită pe data de 8 noiembrie 1942, cu ocazia Sfinţilor
Arhangheli Mihail şi Gavril. Pictată de D. D. Stoica din Bucureşti în
ulei, în stil bizantin, pereţii complimentează mobilierul din stejar
masiv. Dacă aveţi şansa să vizitaţi această superbă bisericuţă de ţară,
admiraţi portretul Regelui Mihai I, acum rezident al Castelului Pelişor,
din următoarea vale (la Sinaia).
Natura
Nu
mai este nici un secret că apele cristaline ale râului Doftana sunt
folosite ca sursă de apă potabilă pe tot întinsul judeţului Prahova,
curăţenia fiind apreciată în lung şi-n lat.
Apele dulci coboară prin bazinul Teşila - Trăisteni, şerpuind
prin vale, alimentate de numeroase izvoare şi afluenţi reci ce vin
tocmai de pe piscuri.
Distracţie pe Lacul din Valea Doftanei
O plajă plăcută pe malul Lacului Păltinoasa este
perfectă pentru un meci rapid de volei.
Valea Doftanei este destul de bogată în terenuri înverzite şi
păduri, dispunând de o mulţime de specii care trăiesc la liziera
pădurilor. Speciile de flori cresc de la începutul primăverii până
la sfârşitul toamnei aici, fiecare concurând pentru soarele de vară
pe întinsul poienilor şi ţinuturilor păduroase.
Fluturi coloraţi şi alte insecte fac tranziţia dintre dealuri şi
vale montană să fie abundentă în confluenţe încrucişate din diferite
zone.
La mijlocul verii puteţi găsi zmeură sălbatică în pădurile dense
de brad şi fag care înconjoară valea. Fagul creşte în general până
pe la 1000m altitudine, dar odată ce aţi ajuns în munţii Orjogoaia,
îl veţi găsi de asemenea amestecat cu brad până la 1200m, împreună
cu mai rar întâlniţii pin, carpen, molid şi mesteacăn.
Viaţa sălbatică în Valea Doftanei
În pădurile din Valea Doftanei şi de pe munţii înconjurători
trăiesc cerbi şi căprioare, pe păşunile înverzite mai înalte, din
nordul regiunii Doftana.
Dominând marginile pădurilor cu dimensiunile şi puterea
lor sunt urşii bruni carpatini, care scotocesc după rădăcini,
adulmecă fructe de pădure şi caută miere alunecoasă, asta când nu
fugăresc veveriţele sau dihorii. În pădurile mai mari şi mai dense
trăiesc lupi, râşi, vulpi şi vidre.
Păsările sălbatice trăiesc în vale într-o mare varietate.
Ciocănitoarea se face auzită printre ramurile copacilor, iar
ciocârliile abundă, cocoşul de munte fiind întâlnit în pădurile de
brad din regiune.
Tot aici mai putem găsi şi mierle, piţigoi, prepeliţe şi
vrăbiuţe printre celelalte specii de păduri şi de la marginea
acestora. Broasca ţestoasă brună de munte, vipera şi şopârla
întregesc speciile reptilelor, dintre care unele sunt hrană
răpitorilor, bufniţele fiind des întâlnite în pădurile dense, şi
vulturii în regiunile înalte, de unde pot supraveghea câmpurile
deschise.
La doar 35 km nord de Ploieşti şi la o altitudine de 550m în
dealurile carpatine, comuna Telega include satele Doftana, Buştenari,
Meliceşti şi Boşileşti.
Se învecinează cu comuna Brebu în partea de nord, iar în
cea de sud-vest face graniţă cu suburbiile Câmpinei.
Lacul Doftana
Acest lac, chiar după staţia Telega, s-a format dintr-o veche
mină de sare. Mina de sare Doftana a fost abandonată în jurul anului
1900, şi precum s-a întâmplat cu multe alte mine, aceasta s-a
prăbuşit, formând un lac de 24m adâncime, cu un diametru de
aproximativ 140m.
În mod curios, lacul nu este foarte sărat la suprafaţă, apa
foarte sărată lăsându-se în adâncurile lacului (concentraţie de
peste 200g/l). Datorită adâncimii sale, are o temperatură în jurul a
14°C chiar şi în timpul lunilor de iarnă.
Penitenciarul Doftana
Dacă doriţi să faceţi câteva poze cel puţin ciudate pentru a
duce acasă, pozaţi la ruinele fostului penitenciar Doftana,
construit după un proiect belgian în anul 1897. Conceput pentru 150
de deţinuţi, peste 400 au fost găzduiţi în zilele următoare.
Un cutremur din anul 1940 a cauzat prăbuşirea mai multor
pereţi, trimiţând mai mulţi deţinuţi mai devreme spre lumea de
dincolo, aceştia fiind comemoraţi într-un mic cimitir pe valea
râului Doftana, în apropiere.
Închisoarea a devenit muzeu în anul 1949 sub conducerea
comuniştilor, transformându-se, într-o încercare ce s-a vrut
măreaţă, în filială a Muzeului Partidului Comunist Român. Acesta a
durat până în anul 1977, când alt cutremur puternic l-a adus în
stadiul în care orice reparaţie ar fi fost de prisos, muzeul fiind
astfel închis.
Închisoarea şi terenul se află sub auspiciile primăriei locale
Telega astăzi, şi vă puteţi bucura de parc, grădini şi ruine la
discreţie. Un loc grozav pentru un picnic.
Băi
sărate cineva?
Staţiunea balneoclimaterică Telega se află pe ambele maluri ale
Pârâului Telega, într-un buzunar circular între dealuri, ce se
întinde între 450m şi 700m altitudine în zona imediat apropiată.
Bucuraţi-vă de o baie - este o afacere bună după standarde
occidentale - şi orice urmă de durere ar putea dispărea. Băile
sărate de acolo pretind că ar vindeca reumatismul (şi celelalte
afecţiuni ale zonei lombare, muşchilor, oaselor, nervilor, sciatica,
artroza), bolile ginecologice (inclusiv probleme ovariene şi
sterilitatea), precum şi "ameliorarea bolilor sistemului nervos
periferic".
Oricare ar fi cazul, veţi avea un sentiment plăcut, iar
restaurantul apropiat este grozav, merită o cină sau două!
Mai multe în Telega
Alte opriri notabile în Telega ar mai fi monumentul din anul
1968 care comemorează revoluţionarii locali ai răscoalei din anul
1848 de-a lungul drumului către Valea Doftanei, şi Tabăra de Tineret
Telega, pe dealurile Rotunda.
Copii vin în fiecare vară aici cu plăcere, iar terenurile sunt
închiriate pentru târguri şi petreceri cu zone mari de gătit şi
servit masa. Dacă aveţi întrebări, mergeţi la biroul primarului
pentru detalii despre tabără.
Băicoi, în apropiere de Floreşti, este una din staţiile de
tren dintre marele oraş Ploieşti şi însorita Câmpina (asiguraţi-vă
că luaţi trenul Personal dacă vreţi să coborâţi aici).
Numele localităţii este derivat din "Baicu" care, deşi este
românesc, poate fi şi de origine cumană (cumanii au populat Valahia
de astăzi şi unele părţi din Moldova şi Dobrogea, alungând pecenegii
şi stabilind prima guvernare valahiană).
Dacă aveţi în plan să vizitaţi excelentul
Muzeu de Artă din Ploieşti, sau sunteţi pe drum înspre
Casa Memorială Grigorescu din Câmpina, ar
trebui să completaţi expediţia şi să admiraţi operele timpurii ale
lui Grigorescu din Băicoi.
Grigorescu era numai un copil când a lucrat la pictarea
bisericii de aici din Băicoi, şi chiar şi atunci, puştiul avea
talent, un control grozav şi o înţelegere înnăscută a sufletului
muncii cerute.
Ca cea de-a treia şi cea mai estică dintre văile râurilor
judeţului Prahova, valea râului Teleajen este de asemenea şi cea mai
lungă din judeţ, întinzându-se de la Cheia, în nord, până la râul
Ialomiţa în partea de sud.
De-a lungul căii sale, valea oferă o şosea frumoasă (vedeţi
clipul de dedesubt din punctul de vedere al unui motociclist ce urcă
prin vale), şi o mult mai liberă rută decât cea congestionată de pe
Valea Prahovei, din partea de vest.
Localităţi în
jurul văii Râului Teleajenul şi estului Prahovei:
Numele Vălenii de Munte creează o imagine rustică în minte,
ducând la ideea de oameni care trăiesc între munţi. Totuşi, după cum
îndrăgitul scriitor Nicolae Labiş a scris, "Vălenii sunt de fapt de
deal şi nu de munte".
Şi într-adevăr acest mic oraş este cuibărit între dealuri line,
binecuvântat cu un drum principal şi propria linie de cale ferată,
care se întinde alţi 17km la nord spre Munţii Ciucaş şi pasul
Bratocea.
Cu o populaţie ce depăşeşte cu puţin 13.000 de suflete,
cetăţenii din Vălenii de Munte locuiesc în partea superioară a văii
râului Teleajen, întinşi pe aproximativ 5km în apropierea locului
unde râul Văleanca se varsă în Teleajen.
Râul Teleajen izvorăşte din înălţimile maiestuoase ale Masivului
Ciucaş, denumit în culoarul său superior "Pârâul Berii".
Se întinde pe o distanţă de 113km, realizându-şi propria vale
lungă până la revărsarea în râul Prahova. În depresiunea Cheia preia
în apele sale pârâul Tâmpa, iar cum iese din munţi, pârul Telejenel
adaugă o cantitate mai importantă de apă, apoi formând lacul
Măneciu, la nord de comuna cu acelaşi nume.
From the Rest Romania Website at
Numele are origini îndepărtate, însemnând "vale cu drum de care te
legi", iar în timpul zilelor romane, râul şi valea reprezentau o
cunoscută rută comercială ce pornea din Transilvania, pe valea
superioară a Buzăului, urcând prin Poiana Fetii şi coborând apoi pe
lângă Telejenel.
Valea Teleajenului a fost menţinută ca un drum comercial
important între Muntenia şi Transilvania, ajutând în mare măsură la
dezvoltarea centrelor comerciale Vălenii de Munte şi Ploieşti. Mihai
Viteazul a folosit acest traseu în anul 1599, dând numele unor
locaţii aflate de-a lungul văii Teleajenului.
Trei direcţii din Văleni!
Poziţia oraşului din punctul de vedere al turistului este
aproape inspirată, fiind la doar 25km nord de măreţul Ploieşti, 89km
de oraşul de basm Braşov şi sub 100km de vibrantul Bucureşti, făcând
aceste destinaţii ispititoare realizabile într-o dimineaţă
liniştită.
După cum puteţi vedea, Vălenii de Munte, cu farmecul său montan
şi posibilităţile de recreare, este superb localizat între alte
oportunităţi de petrecere a timpului liber sau a unei vacanţe.
Semănând într-o bună măsură cu Câmpina, situat similar la
poalele unei văi montane şi pe o rută comercială istorică, Vălenii
de Munte a fost un post vamal şi oraş negustoresc timpuriu, prima
referinţă apărând în secolul XV din porunca lui Dan II.
Săpăturile arheologice din zonă au găsit semne ale locuirii
continue în această confluenţă fericită dintre munte şi râu,
împreună cu descoperiri mezolitice şi neolitice (vedeţi muzeul
judeţean din oraş pentru astfel de colecţii, deşi majoritatea au
fost consolidate în Ploieşti).
Probabil cel mai renumit locuitor al oraşului Vălenii de Munte a
fost istoricul şi prim ministrul român Nicolae Iorga, care a trăit
aici, în ceea ce astăzi este o casă memorială şi muzeu, până în anul
1940. Casa şi muzeul său sunt deschise publicului, expunând colecţii
care comemorează viaţa sa bogată.
Răsfoiţi fragmente din viaţa sa prin fotografii, cărţi, exponate
ce marchează lucrările sale istorice şi politice, bucurându-vă
totodată de obiectele de mobilier şi efectele de la începutul
secolului XX. Mai există şi o interesantă expoziţie populară cu
icoane pe lemn şi sticlă, împreună cu portrete ale membrilor
familiei Iorga.
Este clar din aceste colecţii că Iorga a fost un tip inteligent,
un intelectual serios şi o valoare culturală a României, admis în
Academia Română la vârsta de 23 ani.
Într-un mod mai degrabă fabulos, a exportat cultura şi
literatura românească la Paris, înfiinţând şi conducând şcolile
româneşti de acolo în anii 1920. Destul de dramatic, a fost împuşcat
de fascista Gardă Naţională în anul 1940 la Sinaia, subliniind
tragedia care a început odată cu invazia naziştilor şi sfârşitul
Epocii de Aur a României.
Casa şi Muzeul Iorga, Bulevardul Iorga nr. 90 (şoseaua
principală), 9am - 5pm, închis în zilele de Luni.
Marele român Nicolae Iorga a înfiinţat de asemenea şi o Şcoală de
Misionare şi Morale, folosind una din cele mai vechi clădiri din
Vălenii de Munte, construită în secolul XVIII.
Primăria din Vălenii de Munte a realizat o muncă extraordinară
prin restaurarea acestei clădiri vechi semnificative, fiind înţesată
cu colecţii valoroase de icoane, cărţi religioase antice, argintării
şi haine tradiţionale din anii trecuţi de mult peste regiunea Văii
Teleajenului şi Prahovei.
Şcoala înfiinţată de Iorga a fost un paradis cultural pentru
antrenarea viitorilor conducători ai României (dintre care mulţi
s-au stins în purificările culturale comuniste de la sfârşitul
anilor 1940), fiind o stea călăuzitoare în Vălenii de Munte între
anul 1932 şi până la Al Doilea Război Mondial.
Muzeul de Artă Religioasă, Bulevardul Iorga nr.
1, 9am
- 5pm, închis în zilele de Luni. +44 (244) 280 861
Moştenirea oraşului a fost mai departe îmbogăţită prin simplul fapt
de a reprezenta reşedinţa pictorului Nicolae Tonitza. Mergeţi să
vizitaţi galeriile din Braşov, Tulcea şi, desigur, Ploieşti şi
Bucureşti pentru câteva din cele mai apreciate opere ale lui
Tonitza.
Într-adevăr un Oraş-Târg
Dacă sunteţi destul de norocos încât să petreceţi câteva zile în
această zonă, mergeţi la plimbare după prânz printr-unul din cele 17
cartiere, admirând arhitectura gotică şi barocă a vechilor
amplasamente, o descoperire surprinzătoare într-un orăşel atât de
mic.
Data de 9 mai este ziua aniversării oraşului, o festivitate
celebrată cu discursuri, expoziţii de flori, cântece patriotice,
spectacole, piese de teatru, evenimente sportive, simpozioane şi
dansuri, printre multe alte lucruri.
Sesiunile de vară ale Universităţii Nicolae Iorga se ţin aici,
iar la jumătatea lunii august are loc Festivalul Folcloric Judeţean.
Serbările Toamnei la Vălenii de Munte au loc în luna octombrie, cu
manifestări culturale şi artistice, târgul de toamnă al
producătorilor de pe Valea Teleajenului, împreună cu expoziţii,
muzică de fanfară, dansuri şi prezentări de costume tradiţionale.
Dar dacă totuşi nu puteţi până în festivul oraş Vălenii de
Munte, puteţi cel puţin să vizitaţi hanul "La Barieră", mutat de
aici în excelent realizatul Muzeu al Satului din Bucureşti.
Tradiţia
antică romană a băilor s-a păstrat puternic în provinciile lor
dacice, orice apă minerală fiind transformată într-o oportunitate de
a lenevi în efectele lor termale.
Românii au dezvoltat un termen specific pentru acest fenomen,
denumind-o "staţiune balneoclimaterică", însemnând aproximativ un
loc unde se fac băi cu un anumit climat în jurul său.
Muzeul Sării din Slănic
Tot ce aţi putea dori să ştiţi despre sare!
Mănăstirea Cheia
Încă din anul 1885, principalele atracţii din oraş sunt minele
de sare, cea nouă fiind încă în stare de funcţionare şi producţie,
iar cea veche ("Unirea") deschisă pentru vizitare, plus un curios
muzeu ce oferă istoria mineritului sării, precum şi un sanatoriu
pentru pacienţii cu probleme respiratorii, în acest microclimat de
aer sărat.
Afară la soare, diferitele lacuri sărate, Baia Verde, Baia Roşie
şi Baia Baciului, păstrează spiritele pe linia de plutire.
Practicarea excursiilor montane în această zonă este o bună
idee, un traseu popular pornind de la muntele de sare, spre
destinaţii foarte frumoase şi cu denumiri hazlii, precum Grota
Miresei (formată dintr-o prăbuşire din anul 1914), Deluşorul
Mânzului şi Fântâna Rece.
Dacă aveţi o slăbiciune pentru sare, acesta este într-adevăr
locul pentru Dvs., şi pentru câteva poze alături de cei mai mari
munţi de sare din Europa. Încercuind principalele zone de baie sunt
poduri de lemn şi plaje, platforme pentru sărituri, pensiuni şi
hoteluri, toate în amfiteatrele formate de dealurile dimprejur.
Original, linia de cale ferată a fost construită pentru a căra
sarea către lumea care aştepta, dar astăzi trenurile personale care
vin de la Ploieşti sunt pline de turişti în căutare de distracţie,
de aer curat de munte, precum şi de miresme de sare.
În timp ce sarea este încă transportată afară din mina nouă,
adânc în pământ în vechea mină este locul unde se află câteva
caverne surprinzător de mari, din urma săpăturilor în anii trecuţi,
deschise astăzi pentru publicul vizitator.
Completată cu statui şi expoziţii, inscripţii şi diferite forme
de artă pe pereţii masivi, luminată de diferite nuanţe ale
curcubeului, această ţară subterană a minunilor face Slănic-ul o
destinaţie nu doar pentru cei care au nevoie de tratament
balneoclimateric.
La aproximativ 98km de Bucureşti şi doar 45km de
Ploieşti, puteţi suna să chemaţi maxi-taxi-ul din Slănic la Ploieşti
dacă aveţi nevoie, la +40 (743) 333 608 sau să trimiteţi un e-mail
lui Dorel Rizea.
Operele sculptorului Iustin Năstase, printre care bustul
Împăratului Roman Traian şi cel a Regelui Dac Decebal, plus alte
câteva piese care reprezintă elemente ale existenţei dacilor şi
romanilor, sunt expuse în sala "Genesis".
Dezvoltarea în oraşul Slănic continuă pe măsură ce industria se
transformă în turism, cu modernizarea complexelor balneare şi a
utilităţilor de pe plaje, împreună cu cafenele, mai multe pensiuni,
un cinematograf şi parcuri.
Să ajungeţi la Slănic este destul de simplu, având de ales între
şosea sau cale ferată, ambele urmărind valea râului Teleajen în sus
până la Vălenii de Munte, apoi spre nord-vest spre Slănic de-a
lungul râului Vărbilău, care se revarsă de asemenea în râul
Teleajen.
Măneciu, sau Măneciu-Ungureni, se găseşte în bazinul cu acelaşi
nume, printre dealurile din sud-estul Munţilor Ciucaş, în valea
râului Teleajen.
La sud de Cheia, şi la nord de Vălenii de Munte, Măneciu este
cam pe unde munţii încep serios să se înalţe pe drumul ce duce spre
nord în Transilvania, prin pasul Bratocea.
Măneciu este de asemenea şi capătul de cale ferată, liniile ce
vin dinspre Ploieşti terminându-se la gara din Măneciu-Ungureni
(după ce trec în prealabil de staţia Măneciu-Pământeni).
De aici puteţi lua un maxi-taxi până la cazarea Dvs. din Cheia,
ori transportul poate fi asigurat în momentul în care faceţi
rezervările pentru cazare.
Măneciu nu este tocmai o atracţie turistică, deşi dacă
hidro-electricitatea vă excită neuronii, vă puteţi minuna la micuţa
centrală de 10mW construită în anii de amurg ai regimului comunist.
Desigur, au barat râul Teleajen pentru a face acest lucru posibil,
contribuind la procentul de hidro-electricitate de 22% din totalul
energiei produse în România!
Deoarece România a fost binecuvântată cu munţi, este cu adevărat
păcat că unele zone într-adevăr spectaculoase trec neobservate!
Dar, într-un popor de numai 21 milioane de persoane şi cu o
treime din suprafaţă fiind munţi împăduriţi, unele zone prcum Cheia
sunt destinate să fie ratate de majoritatea! Dar, din fericire
pentru Dvs., turistul care caută ceva diferit şi ceva despre care
poţi spune că este apropiat de Dvs., Rest România este aici pentru a
oferi o mână de ajutor! Staţiunea montană Cheia se află la numai
60km de Ploieşti, pe ruta mai liniştită spre Braşov, de-a lungul
văii râului Teleajen.
Fotografiile pe care le veţi face în aceşti munţi vor ieşi atât
de neobişnuite şi de izbitoare, încât lumea vă va întreba dacă aţi
fost în Peru sau Burma.
Creasta Ciucaş seamănă puţin cu munţii Piatra Craiului, culmea
fiind presărată cu conglomerate de stânci. Fantasticele domuri,
turnuri, coloane, ciuperci şi piscuri ascuţite ale munţilor Ciucaş
sunt uşor de accesat şi de ţinut minte pentru toată viaţa. The
Muntele Roşu este acoperit cu trandafiri în fiecare primăvară,
oferind un peisaj de vis.
Pe partea cealaltă de Cheia se află munţii Zăganu, adăpostind
confortabil oraşul în casa sa montană.
Dacă luaţi o pauză de la peisajul munţilor Ciucaş (ceea ce este
greu de făcut!), opriţi-vă pentru puţină contemplare în linişte şi
admiraţie la ingeniozitatea umană în construirea Mănăstirii Cheia,
aproape de intrarea sudică în comunitate.
Mănăstirea Cheia este casă pentru probabil câţiva călugări
fericiţi (pentru că se află într-o locaţie atât de frumoasă) şi
pentru biserica Sfânta Treime. Pe malul drept al pârâului Tâmpa, în
partea de sud-est a staţiunii Cheia, a fost fondată în anul 1770.
Din
păcate pentru mănăstirea în formare, a fost construită pe o rută
comercială majoră ce mergea în sus spre Transilvania, iar în
războaiele dintre localnici şi conducătorii turci, a fost atacată de
otomani, apoi reconstruită şi mai târziu incendiată. Biserica
prezentă din cărămidă a fost terminată în anul 1839, dispunând de
câteva fresce superbe de George Tătărescu (vedeţi Urlaţi mai jos
pentru mai multe opere ale sale).
Mai departe spre sud pe drumul care duce la Vălenii de Munte se
găseşte Mănăstirea Suzana.
Dacă vă îndreptaţi către Moldova, sau doar exploraţi ţinuturile
rurale ale Prahovei de-a lungul drumului vinului ce face parte din
regiunea viticolă Dealu Mare, o oprire la Urlaţi este un loc grozav
pentru a vă destinde din drumul către Mizil sau chiar mai sus către
Vălenii de Munte.
Urlaţi dispune de tot ceea ce are nevoie un orăşel, cu străduţe
frumoase şi un sentiment liniştit, aproape aristocratic.
Biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril
Dintre pietrele preţioase rurale care merită o vizită în această
regiune sunt Schitul Fecioara Maria, cu o bisericuţă frumoasă,
închinată Arhanghelilor Mihail şi Gavril, realizată din lemn, pe
malul stâng al râului Cricovul Sărat.
Construită original lângă oraşul Reghin în anul 1731, şi
mutată de Familia Regală pentru Castelul Bran în anul 1932, micuţa
biserică nu şi-a susţinut niciodată rolul sacru acolo, fiind
înlocuită de Regina Maria cu altă capelă regală.
Din această cauză, în primăvara anului 1956, biserica a fost
dezasamblată şi transportată la Cricov, pe aceleaşi pământuri sfinte
ale ruinelor vechii biserici de piatră, care fusese construită acolo
cu 400 de ani înainte. Bucuraţi-vă de câteva fotografii ale
bisericii, clopotniţei şi vechii cruci de piatră, adusă din Dobrogea
şi montată pe locul altarului. Puteţi de asemenea admira şi câteva
icoane ce înfăţişează diferite miracole.
Conacul Bellu este o superbă şi graţioasă casă tradiţională
românească, construită în secolul XIX de către Baronul Bellu. Este
un exemplu strălucitor de arhitectură populară de la mijlocul
secolului XIX.
Locaţia aleasă este splendidă, familia Bellu deţinând casa şi
decorând-o cu obiecte culturale, artistice, monede şi cărţi. La
apogeul Epocii de Aur a României, în anul 1926, capul familiei,
Alexandru Bellu, a donat întreaga proprietate Academiei Române.
Domeniul Bellu era mai degrabă precum gospodăriile româneşti
regale, incluzând principalul conac, o casă pentru vânătoare, casele
servitorilor, grajduri, o colivie, sere pentru flori, generator de
curent şi chiar o capelă şi vii de struguri.
Alexandru
Bellu a fost un om dedicat culturii, logofăt şi arhitect,
constructor amator, numismat şi un fotograf pasionat.
Bunicul său era originar din oraşul Pella, în Macedonia, şi s-a
mutat în Valahia în anul 1780. Tatăl său, Ştefan, s-a însurat cu
Eliza Ştirbei, fiica boierului Barbu Ştirbei.
Tânărul Alexandru l-a întâlnit pe Nicolae Grigorescu
în casa unchiului său, de la care a câştigat dragostea pentru
fotografierea aceloraşi scene rurale pe care faimosul pictor le-a
adorat.
Păstrată până în zilele de astăzi, impunătoarea casă veche a
fost restaurată de mai multe ori, găzduind o colecţie foarte
frumoasă de obiecte artistice decorative, incluzând mobilă sculptată
în lemn, tablouri, două icoane, o statuie de bronz Venus de Milo,
arme, obiecte din ceramică, porţelan şi metal, obiecte de artă
orientală şi o bibliotecă foarte interesantă şi surprinzător de
valoroasă.
Pe lângă un tablou superb de Theodor Aman din anul 1858, Bătrân
Cerşetor, mai puteţi admira Portret de Bărbat de Pavel Dincovici
(1824) şi Ţărancă de Eugen Maximovici (1900).
Conacul Bellu, Strada Orzoaia de Sus nr. 2,
9am - 5pm, închis în zilele de Luni. +40 (244) 271 721
Cu o vechime de peste 250 de ani, Mănăstirea Jercălăi şi
Biserica Galbenă a sa au fost declarate monumente arhitecturale
istorice.
Cele două biserici de aici, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Dumitru,
au fost construite între anii 1959 şi 1761 de către boierul autohton
Stan Urlăţeanu, împreună cu contribuţiile altor enoriaşi avuţi.
Mănăstirea fost menţionată în înscrisuri de Iorga, iar Dvs. vă
veţi bucura de frescele bizantine din interior, cu alte icoane
pictate în ulei de Gheorghe Tăttărescu, care a realizat şi picturile
de la Biserica Sfinţii Voievozi.
Toate hărţile au rol informaţional.
Utilizatorii îşi vor asuma riscurile. Atât Rest România cât şi cei care au
contribuit la aceste hărţi nu îşi asumă responsabilitatea pentru orice
pierderi sau întârzieri rezultate din utilizarea acestora. Includerea
link-urilor şi a exemplelor de hărţi de pe alte site-uri are ca rol
ajutarea utilizatorilor şi nu se poate interpreta ca o garanţie pentru
proprietarul/sponsorul hărţii de pe site sau pentru conţinutul site-ului.
Digimarc
şi logo-ul Digimarc sunt mărci înregistrate de corporaţia Digimarc.
Butonul web "Digimarc Digital Watermarking" este marca brandului
corporaţiei Digimarc, folosit cu permisiune.
Din multe puncte de vedere, judeţul Prahova se
bucură de ceea ce este mai bun în România. România înseamnă piscuri
înalte, dealuri line şi câmpii fertile, iar Prahova are toate
acestea.
Un sfert din judeţul Prahova este clasificat drept muntos, iar
40% ca ţinut deluros, procentul care rămâne fiind reprezentat de
regiunile superioare ale câmpiei valahiene.
La graniţa judeţului Prahova din partea de est se află judeţul
Buzău, Ialomiţa şi Ilfov în cea de sud şi Dâmboviţa spre vest. Peste
trecătorile montane din nord se află regiunea Transilvania şi
judeţul Braşov.
Cu o arie totală de 4,716 km˛, Judeţul
Prahova este despărţit în părţi aproximativ egale între munţi,
dealuri şi regiunile nordice ale întinsei câmpii valahiene.
În partea de nord se află munţii din capătul sudic al Carpaţilor
Orientali, precum şi Munţii Bucegi, fiind capătul estic al grupului
carpatic sudic. Cele două lanţuri muntoase sunt despărţite de valea
râului Prahova.
Râul Prahova îşi are izvorul în judeţul Braşov, lângă Predeal,
şi curge în josul Văii Prahovei, primind apele râurilor vecine
Doftana şi Teleajen, preluând un total de 75% din apele judeţului
Prahova, înainte de a se revărsa în râul Ialomiţa, mai departe la
sud. 88% din distanţa râului Prahova curge în interiorul judeţului
Prahova.
Economia
Această regiune conţine principalele rezerve petroliere din
România, având o lungă tradiţie în extracţia şi rafinarea
petrolului. Judeţul este puternic industrializat, mai mult de
115.000 de oameni fiind implicaţi într-o activitate industrială.
Aici se realizează peste 8% din producţia industrială a ţării.
Unele din cele mai mari corporaţii, precum Coca Cola, Unilever,
Interbrew, Michelin, Timken şi altele, au investit puternic în
această zonă în ultimii ani.
Industriile predominante din Judeţul Prahova includ industria
predominantă petrolieră, care acoperă jumătate din producţia
judeţului. Alte industrii includ echipamentele de extracţie a
petrolului, industria chimică, fabricarea produselor din cauciuc, a
componentelor mecanice, industria alimentară şi a băuturilor şi cea
textilă. Agricultura în judeţ este mai dezvoltată în părţile din
mijloc şi de sud, pe dealuri şi câmpii, viticultura şi pomicultura
acoperind aproape 3% din producţia totală a judeţului.
Populaţia şi Demografia
Cu o arie
de aproape 5,000km2, populaţia Prahovei de 873.000 locuitori îl face
judeţul cu cea mai mare densitate şi cea mai urbanizată regiune în
afara zonei metropolitane a Bucureşti-ului.
Centre cu un număr apreciabil de locuitori sunt distribuite
destul de echilibrat de-a lungul celor două axe rutiere principale
ce pleacă din Ploieşti (cu o populaţie de un sfert de milion), de-a
lungul văii râului Prahova din nord, şi pe principalul drum spre
Moldova către est. Ceea ce rămâne se găseşte în comunităţile rurale
de-a lungul văilor râurilor Doftana şi Teleajen, şi într-o mică
măsură, la graniţa de sud a judeţului.
Majoritatea locuitorilor judeţului lucrează în industria
generală, aproximativ un sfert în agricultură (pomicultură, cereale,
viţă de vie, etc.)
Industria serviciilor constituie 13% din populaţia cu drept de
muncă, o cifră crescută de la 8% acum 15 ani, aşteptată să crească
şi mai mult odată cu înflorirea turismului în regiune.
Majoritatea populaţiei este formată din cetăţeni români, împreună
cu un mic procent de rromi.
Judeţul Prahova se bucură de o reţea de transporturi dezvoltată mai
bine decât a majorităţii, mulţumită celor şase linii de cale ferată
din Ploieşti către toate direcţiile, împreună cu o reţea rutieră
similară.
Şofatul spre Judeţul Prahova
Vă aflaţi pe
unul din cele mai bune drumuri naţionale ce pleacă din nordul
Bucureşti-ului spre Judeţul Prahova, abreviat şi DN1. DN1 ocoleşte
Ploieşti-ul şi urcă în sus pe valea râului Prahova. Prahova se
bucură de asemenea şi de o rută alternativă spre Braşov, calea mai
puţin aglomerată dar la fel de bine menţinută, DN1A, care circulă
tot spre nord, pe valea râului Teleajen, prin Vălenii de Munte şi
Cheia.
Cele mai bune trenuri din ţară circulă pe lungimea Prahovei, între
Braşov şi Bucureşti.
Cele patru gări din Ploieşti deservesc liniile din Valea
Prahovei ce merg spre Bucureşti la sud, Târgovişte, Mizil şi spre
Moldova (Gara de Vest din Ploieşti), ori Slănic Prahova şi Vălenii
de Munte (Gara de Nord). Vedeţi mai multe în secţiunea noastră
Transportul din Ghidul oraşului Ploieşti.
Cu Avionul
Judeţul Prahova este deservit de Aeroportul
Otopeni din partea de nord a Bucureşti-ului, la o distanţă ce se
parcurge în mai puţin de o oră din Ploieşti.
Este posibil ca, după ce aeroportul Ghimbav din partea de vest a
oraşului Braşov va fi deschis, o parte din traficul de pasageri din
zona superioară a Văii Prahovei să-l folosească pe acela, dar pentru
marea majoritate a judeţului, Otopeni-ul este cel mai apropiat.
Într-o revizuire recentă independentă a website-urilor de turism
româneşti, Rest România a fost declarată ca având cel mai înalt
standard de engleză orientată către turistul american educat şi care
a călătorit prin destul de multe locuri.
Judeţul Prahova
are cele două oraşe Ploieşti
şi Câmpina, împreună cu alte câteva oraşe mai mici, de la Azuga, Buşteni
şi Sinaia, în munţi, la Băicoi, Boldeşti-Scăeni, Breaza, Comarnic,
Mizil, Plopeni, Slănic,
Urlaţi şi Vălenii de Munte. Cele 89 de comune includ Brebu, Cornu, Bucov, Pietriceaua, Proviţa de Jos, Măgureni, Măneşti,
şi Bănesti.
Toate numerele de telefon din judeţul Prahova încep
cu(244) sau (344), în funcţie de serviciul de telefonie, fie
operatorul vechi naţional Romtelecom sau nou-intraţii pe piaţa
telecomunicaţiilor.
Ca să sunaţi din afara României oriunde în Judeţul Prahova,
trebuie să îndepărtaţi cifra "0" de la începutul codului
ţării, astfel încât (0244) să devină (244).
Formând un număr de mobil, faceţi la fel, astfel
încât (07XX) să devină (7XX). Şi telefonia mobilă şi cea fixă au 6
cifre după codul iniţial.
Sinaia şi Ploieşti oferă bandă gratis în două locaţii mai
degrabă interesante. Presupunem că trebuie să mai fie şi altele în
Judeţul Prahova, aşadar, dacă ştiţi,
vă rugăm să ne spuneţi nouă şi tuturor celorlalţi! Vă
Mulţumim!
ProSmile Medical
Centre, Strada Bobâlna, nr. 81A,
în Ploieşti.
Încercaţi să nu deranjaţi
pe nimeni când staţi acolo cu laptop-ul şi cafeaua. +40 (722) 720 447
MOTO Store ATV-uri & Scotere,
Calea Bucureşti, nr. 66A,
în Sinaia.
Închiriaţi un scuter după
ce vă conectaţi la internet. Garajul este pe Strada Piatra Arsă nr.
1 dacă aveţi nevoie să vedeţi modelele mai întâi.
YAHOO!
+40 (244) 312 392 sau +40 (344)
814 220
Prahova cazează peste 11.000 de turişti în 22 hotele, 9 moteluri, 17
case de oaspeţi, 19 pensiuni şi 159 de vile, cu o capacitate anuală
de 780.000 turişti.
Pensiuni în Valea Doftanei
Lângă Lacul Păltinoasa şi barajul Paltinu, toamna (aici la
mijlocul lunii octombrie) este un sezon fabulos!
Rest România este
un ghid turistic, prin urmare oferă informaţii istorice în interesul
cititorilor noştri călători. Istoria poate ridica o problemă
discutabilă, iar noi salutăm ideea
ca cititorii să spună dacă este nevoie de clarificare sau sfătuire.
Vă rugăm să ne trimiteţi un e-mail
aici dacă aveţi întrebări sau comentarii despre orice subiect
din această secţiune de istorie.
Casa Memorială Nicolae Grigorescu
Bine Poziţionata Prahova
Prahova dispune de binecuvântări fermecătoare ale bogăţiilor
naturale şi o poziţie geografică care au făcut-o să fie mereu
invidiată.
La intersecţia mai multor rute comerciale, unde pădurile
montane şi păşunile se scurg pe dealurile line şi mai departe prin
câmpiile valahiene întinse, bogăţiile Prahovei au fost, pe lângă
aducătoare de belşug, şi un blestem.
Triburi şi armate
războinice au curs din timp în timp prin cele două trecători
importante de la Predeal şi Cheia, urmând războaie cu turci, unguri,
austrieci, germani, şi iar germani, şi iar, şi iar.
Mihai Viteazul a contribuit la dezvoltarea Prahovei, construind
fortificaţii în ceea ce atunci era oraşul târg Ploieşti, unde
dealurile se întâlneau cu câmpiile pe principala rută comercială
laterală de la marginea Carpaţilor.
Câteva descoperiri arheologice de la Mizil, Ciorani, din partea
de sud-est a Ploieşti-ului şi din alte zone ale judeţului Prahova au
confirmat că omul a trăit în această regiune încă din timpurile în
care Europa a fost populată.
Centrele comerciale s-au dezvoltat organic pe întinsul judeţului
Prahova, majoritatea lor fiind la intersecţia rutelor nord-sud ce
coborau din munţi, unde traversau căile şi drumurile ce mergeau de
la est la vest de-a lungul câmpiilor, de obicei în jos faţă de
dealuri.
Prahova a
beneficiat de pe urma solurilor aluviale şi a locaţiilor protejate
crescânde permise de multele braţe ale afluenţilor care curg prin
cele 5 vâi ale râurilor principale de pe întinsul judeţului.
Pomii fructiferi în particular au fost culturile favorizate de
timpuriu, crescând în depresiunile line formate după topirea
gheţarilor.
Aceste mici buzunare blânde au creat câteva
microclimate magice, care au susţinut generaţii întregi de români
de-a lungul secolelor, pe măsură ce oamenii s-au adunat în văile
prahovene ce i-au protejat de multele civilizaţii care s-au perindat
prin câmpiile fertile de mai jos.
Pe lângă bogăţiile de deasupra pământului, bunăstarea Prahovei
moderne a fost ascunsă în straturile solului. Petrolul a fost
descoperit, şi 275 de tone de ţiţei brut au fost produse şi rafinate
la Rafinăria Mehedinţeanu, prima astfel de fabrică care a
înregistrat şi rafinat aurul negru.
Vedeţi pagina noastră despre Ploieşti pentru mai multe
informaţii despre petrol. Odată cu petrolul vin rezerve adiţionale
de gaze naturale şi cărbune, făcând din Prahova un furnizor major de
energie pentru România (de la râul Teleajen vine o parte la cei 22%
din generarea hidro-electricităţii ţării).
Alegerea Înţeleaptă!
Clasa nobilă, aristocrată
şi marii artişti români, de la istoricul şi prim ministrul Nicolae
Iorga, la pictorul Grigorescu, au ales Prahova pentru reşedinţele
lor de vară, cunoscând farmecele acestui judeţ de secole.
Dar un prinţ german, Karl Eitel, a fost cel care a cimentat
soarta Prahovei, aceea de a fi casă pentru familia regală. Apoi
pădurile şi munţii din jurul Mănăstirii Sinaia l-au atras şi
inspirat într-o dimineaţă pe viitorul Rege al României, Carol I,
pentru a construi Domeniul Regal de astăzi acolo.
După cum am menţionat mai sus, războaiele nu au fost niciodată
plăcute pentru Prahova, cu bogăţiile ei petroliere şi locaţia
strategică. După căderea Braşov-ului în anul 1916, armata
Kaiser-ului (care era un văr al Reginei Maria la acea vreme) a
şiroit în jos pe Valea Prahovei, ocupând ulterior Bucureşti-ul şi
forţând justiţia şi guvernarea să se refugieze la Iaşi.
Raiduri joase în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au
bombardat rafinăriile petroliere controlate de nazişti, iar germanii
au distrus totul în calea lor în timp ce se retrăgeau în anul 1944,
odată cu avansarea ruşilor.
Anii comunismului au adus
industrializarea oraşului Ploieşti, care a rămas şi astăzi al doilea
cel mai industrializat oraş din România, după Bucureşti. Revoluţia
din anul 1989 a adus beneficii judeţului Prahova în sectorul
turistic, foarte mulţi turişti germani descoperind pârtiile de schi
la preţuri foarte accesibile, deşi închiderea fabricilor a păstrat
economia judeţului departe de linia de plutire, până la recuperarea
de la sfârşitul mileniului trecut.
Mare parte a conţinutului acestei pagini
este derivată din Wikipedia, enciclopedia liberă cu conţinut
deschis. Se poate să nu fi fost revizuită de editori
profesionali (vedeţi
disclaimer pentru riscuri). Este permisă copierea şi/sau
modificarea acestui document sub termenii Licenţei GNU pentru
Documentaţie Liberă, Versiunea 1.2 sau oricare altă versiune
ulterioară publicată de Fundaţia Free Software;
cu Secţiunile Invariantecapul
paginii,
josul
paginii, şi blocurile publicitare laterale pe părţile stânga
şi dreapta, comune website-urilor Rest România,
fără texte deasupra şi dedesubt.O
copie a
licenţei este inclusă în secţiunea intitulată
"Licenţa GNU
pentru Documentaţie Liberă".