Câmpulung Moldovenesc

Turismul

Cadrul geomorfologic al localităţii este constituit din Depresiunea Câmpulungului şi din patru unităţi muntoase care o înconjoară: masivul Rarău, Obcina Mestecănişului, Obcina Feredeului şi Munţii Stânişoarei.

Depresiunea este formată din trei compartimente înlănţuite: Câmpulungul Sadovei, drenat de pârâul Sadova, Câmpulungul Moldovei şi Câmpulungul Hurghişului. Primele două, orientate VNV-SE sunt „câmpulunguri” tipice, longitudinale, paralele cu liniile orografice principale, iar al treilea are caracter transversal faţă de formele orografice învecinate.

Oraşul ocupă compartimentul ei mijlociu, respectiv Câmpulungul Moldovei. Între munţii Măgura-Muncelu–Hâga, care îl delimitează spre vest si Ginas-Cucoara la est, oraşul se dezvoltă pe o lungime de cca. 12 km şi o lăţime de peste 2 km.
Aspectul de câmp lung, este atât de frapant şi contrastant cu cel al ramelor muntoase, încât a determinat însuşi numele localităţii, iar apelativul popular a fost preluat de literatura ştiinţifică.

Altitudinea relativ joasă a depresiunii (600 m –650 m) este bine subliniată în partea sud-vestică de nişte măguri piramidale care se înalţă cu peste 500 m deasupra ei, dominând-o prin povârnişuri impunătoare.

Sunt Munceii Câmpulungului, cele mai nordice subunităţi ale Masivului Rarău: Măgura Runcului (1170 m), Runc (1120 m), Bodea (1073 m) şi Cucoara (944 m).

În partea opusă, Obcina Feredeului nu se înalţă dintr-o dată, ci prelung, în trepte, ceea ce dă depresiunii un caracter asimetric în profil transversal. Culmile Hâga (904 m), Runcul Corlăţeni (875 m), Butia Deluţului (876 m), Ginas (950 m), care alcătuiesc o primă treaptă, ca şi valul ce se înalţă în spatele lor, Dealu Lung (1073 m), Cocoşu (1061 m), Prislop (1169 m) şi apoi, în ultimul plan, Măgura Deii (1202 m), Tomnatic (1302 m), Runcul Prisăcii (1141 m), au înălţimi comparabile cu Munceii Câmpulungului, dar fragmentarea lor mare, lipsa de unitate şi pantele dulci le fac mai puţin impunătoare.

Pe fondul general al depresiunii care poate fi asemuită cu o canoe uriaşă, la o analiză de detaliu se pun în evidenţă terasele fluviatile, operă a Moldovei. Dintre toate terasele, 9 la număr, foarte bine dezvoltată este cea care se înalţă cu 8-10 m deasupra râului: „ terasa Câmpulungului”, pentru că pe podul ei se întinde cea mai mare parte a vetrei oraşului (zona centrală, Sâhla, Valea Seacă şi Capu-Satului).

Totuşi, de-a lungul timpului, aşezarea n-a încăput numai pe terase; s-a revărsat pe versantul sud-vestic, a trimis tentacule pe văile principalilor afluenţi ai râului Moldova, rezultând un frumos exemplu de adaptare a vetrei la condiţiile reliefului local.
În general, comparativ cu oraşele din alte zone ale ţării, se poate spune că municipiul Câmpulung Moldovenesc este o aşezare fără probleme majore de mediu.

Eventualele surse de poluare ale oraşului (cu pondere foarte slabă însă), sunt unităţile industriale amplasate în vestul teritoriului intravilan şi traficul rutier şi feroviar.

Prelucrarea lemnului, industria textilă, pielăriei şi încălţămintei sunt ramuri care deversau cele mai mari cantităţi de noxe în apă, aer şi sol.

Aceste unităţi industriale sunt însă în curs de lichidare, aşa că singura problemă legată de ele rămâne ocuparea celor disponibilizaţi; prestarea de servicii turistice fiind soluţia ideală şi cel mai puţin costisitoare pentru rezolvarea problemei.

Aşezat într-un cadru natural deosebit de pitoresc, înconjurat de pădurile veşnic verzi de molid ce încântă ochiul oricărui drumeţ şi străjuit spre sud de "turnurile gotice" ale legendarului Rarău, municipiul Câmpulung Moldovenesc, poate fi o destinaţie turistică pentru toate anotimpurile şi exigenţele iubitorilor de călătorie.

Situată în mirifica Bucovină, pe principalele căi de acces, rutiere şi feroviare, ce leagă Moldova, Transilvania şi Maramureşul, străvechea aşezare prefeudală beneficiază de o poziţie geografică favorabilă.

Aceasta se regăseşte nu numai în dispunerea localităţii pe cea mai importantă cale de legătură între provinciile istorice amintite, (despre care legenda spune că pe aici ar fi trecut, în drumul lor dinspre Maramureş, Dragoş şi întâiul descălecător al Moldovei, Bogdan I), dar şi în faptul că reprezintă punctul de plecare pentru principalele trasee turistice bucovinene: drumurile spre celebrele monumente de arhitectură medievală, mănăstirile din nordul Moldovei şi potecile marcate spre Munţii Rarău - Giumalău şi Obcini.

Principalele atracţii naturale ale zonei în care este încadrat municipiul sunt:
- aspectele peisagistice create de formele de relief şi vegetaţie, care înconjoară depresiunea;
- traseele marcate ale potecilor turistice, deosebit de pitoreşti care urcă spre culmile muntoase înconjurătoare, ale masivului Rarău-Giumalău şi obcini;
- forme de relief carstic - Peştera cu Lilieci de la obârşia Izvorului Alb, accesibilă doar speologilor, celor cu antrenament şi echipament special;
- domeniul schiabil - ocupă spaţii reduse datorită gradului ridicat de împădurire dar poate fi extins mai ales pe versantul drept al Moldovei; pârtii amenajate se află la Runc şi pe Măgura Runcului, pentru schi alpin. Pe Bodea există o pârtie specială pentru schi fond şi biatlon. La poalele pantelor dinspre oraş, ca şi pe Dealul Cucoara se poate practica săniuşul. În zona pârâului Deia există pante ce pot fi amenajate pentru schiat;
- stratul de zăpadă, are în zona municipiului grosimi de 30-50 cm, şi se menţine circa 90 zile/an, ceea ce recomandă întreaga zonă ca fiind favorabilă practicării sporturilor de iarnă; la altitudini mai mari, numărul zilelor cu zăpadă variază între 120-150;
- domeniu pentru alpinism se întâlneşte în zonele cu pereţi calcaroşi, abrupţi, săpaţi de râul Moldova şi afluenţii săi, sau în Masivul Rarău, masiv care oferă posibilităţi de practicare a alpinismului de performanţă, pe trasee clasice, omologate de Federaţia de alpinism (ex: traseele din zona Pietrele Doamnei, pe stânca Turnu Mare - trasee cu grad de dificultate 4 A şi 2 B). în Rarău mai există şi alte trasee alpine inedite, neomologate încă, în zona Piatra Zimbrului, Piatra Şoimului, sau pe pereţii abrupţi din Cheile Moara Dracului;
- sera şi Parcul Dendrologic ale Liceului Silvic care adăposteşte peste 500 specii de plante indigene şi exotice (chiparosul de California, bradul de Canada, exemplare de magnolie, mahonie ş.a.;
- ulmul multisecular (600-700 ani) de pe strada Pârâul Morii;
- forme de relief calcaroase (create de structura geologică a Rarăului), stâncile ruiniforme denumite "Pietrele Doamnei", cu altitudinea maximă de 1634 m, vizibile de la mare distanţă, declarate şi monumente ale naturii;
- Codrul secular Slătioara, rezervaţie naturală, în care se pot admira exemplare de brad şi molid cu diametrul de peste 1 m, înălţimi de circa 50 m, vârste ce depăşesc 400 ani şi specii floristice rare, ocrotite de lege (papucul doamnei, specii de orhidee, floarea de colţ, vulturica ş.a.);
- Codrul secular Gimalăul, rezervaţie naturală în care sunt ocrotite exemplare seculare de molid şi specii floristice rare (clopoţei, degetăruţul, creţişoare ş.a);
- Rezervaţia Todirescu, cu caracter floristic, adăposteşte monumente ale naturii, precum specii de genţiane, podbalul de munte, volvoticul ş.a;
- Piatra Buhei, rezervaţie geologico-geomorfologică, pe Valea Pârâului Alb, în imediata apropiere a municipiului;
- Cheile Moara Dracului, rezervaţie geologico-geomorfologică, cu o lungime de circa 70 m şi lăţime medie de 4-5 m, foarte spectaculoase, cu pereţi înalţi şi numeroase surplombe;
- Rezervaţia paleontologică Stratele de Pojorâta, cunoscute şi sub numele de "stratele cu Aptychus", cu fosile din grupa amoniţilor, de vârstă jurasică, situată în cheia de la Piatra Străjii, la ieşirea din municipiu, în versantul drept al Moldovei.

Situat pe firul văii Moldovei şi înconjurat de obcini împădurite, Câmpulungul Moldovenesc este un tărâm binecuvântat, de o frumuseţe aparte în toate anotimpurile. Este spaţiul în care, pentru tineri şi vârstnici, revelaţia "dulcii Bucovine" are loc prin intense trăiri spirituale, în contact cu oamenii şi cu natura.

Meşteşugurile, gastronomia, cântecele, dansurile şi sărbătorile acestor oameni sunt atracţii deosebite pentru turistul care vrea să cunoască, să înţeleagă, să devină mai bogat spiritual.

Mai adăugaţi aici Rarăul, muntele-cetate plin de legende şi de mistere, sau minunile care răsar numai la poalele munţilor Bucovinei, zidul şi sufletul mănăstirilor medievale. Toate acestea şi nu numai ele, sunt Bucovina.

De aici încep legendele şi tot aici fiecare pas făcut în aerul curat cu miresme de păduri de brad înseamnă sănătate şi prelungirea vieţii.

Veniţi la Câmpulung Moldovenesc pentru a descoperi ce înseamnă adevărata bucurie! Chemaţi-vă aici prietenii pentru a împărtăşi o experienţă cu adevărat de neuitat!

Spuneţi-ne câteva lucruri de făcut! Vă mulţumim!

Geografie

Răsfirat de-a lungul văii Moldovei, întins pe pâraiele ce-i străbat curajos munţii din preajmă, acest oraş poartă un farmec greu de descris.

Municipiul Câmpulung Moldovenesc se află situat în nord-vestul judeţului Suceava, cu 47031`51” latitudine nordică şi 250 33` 05” longitudine estică, întinzându-se de o parte şi de alta a râului Moldova, pe o lungime de 12 km, în defileul ce desparte Obcinile Bucovinei de munţii Stânişoarei.

Se învecinează la nord cu Obcina Feredeului şi Obcina Mestecănişului, la est cu comuna Vama, la sud cu Munţii Rarău şi Giumalău, iar la vest cu Sadova şi Pojorâta.

Situat în inima Moldovei de Sus - Bucovina - Câmpulungul Moldovenesc este un loc de un pitoresc aparte, la poalele legendarului Rarău.

Datorită poziţiei sale geografice extrem de favorabile, oraşul este punctul de start pentru principalele rute turistice bucovinene, în special pentru vizitarea celebrelor monumente de arhitectură medievală, mănăstirile: Voroneţ, Humor, Vatra Moldoviţei, Suceviţa, Dragomirna, şi nu în ultimul rând, mănăstirea Putna.
În centrul oraşului, turiştii pot vizita Muzeul "Arta Lemnului" şi Colecţia de linguri din lemn "Ion Ţugui", unică în Europa prin diversitatea exponatelor, structură şi aranjament.

O excursie la rezervaţia geologică "Pietrele Doamnei" oferă turistului momente unice într-un decor feeric.

Masivele Rarău şi Giumalău care-i sunt în preajmă, pot fi străbătute pe un drum ce porneşte de la Câmpulung Moldovenesc prin valea Izvorului Alb, trece Rarăul, ajungând în Valea Bistriţei la Chiril, iar un altul pe la Pojorâta, pe Izvorul Giumalăului, ajungând în Valea Bistriţei la Zugreni.

Clima

Pe fondul climatului temperat-continental, caracteristic României, altitudinea medie la care este aşezat municipiul Câmpulung Moldovenesc (630 m) şi poziţia lui în cadrul unei depresiuni intramontane îşi spun din plin cuvântul.

Caracterul de continentalism îmbracă o nuanţă moderată: iernile sunt relativ lungi, bogate în zăpadă, dar nu excesiv de aspre, verile sunt răcoroase şi umede, temperaturile medii anuale scăzute, iar precipitaţiile bogate. Se resimte atât influenta maselor de aer rece de origine alpină, cât şi a celor vestice, oceanice, mai frecvente vara. Influenţa maselor continentale estice şi polare este mai redusă, manifestându-se îndeosebi iarna.

Anotimpul cu cele mai multe zile senine este toamna. Primăvara, vremea este foarte variabilă, datorită circulaţiei caracteristice şi nestatorniciei ciclonilor şi maselor de aer polare, atlantice sau de origine tropicală, care se înfruntă şi se înlocuiesc reciproc.

Temperatura medie anuală este de 6,80C, printre cele mai mici din Moldova. Mediile lunare cele mai coborâte se înregistrează în ianuarie (minus 3,50C), iar cele mai ridicate în iulie (16,40C). Extremele absolute sunt mult mai mari: de exemplu, în iulie 1957 s-au înregistrat 34,40C, iar în ianuarie 1963 minus 30,3 0C.

Rolul altitudinii reliefului asupra temperaturii este deosebit de important: astfel, faţă de datele prezentate anterior pentru Staţia meteo din oraş (642 m altitudine), la staţia Rarău (1536 m) cei trei indici termici au valori mai coborâte cu circa 4-50C; media anuală este de 2,30C, media lunii cele mai reci (ianuarie) este de - 7,70C, iar a celei mai calde (iulie) de + 11,80C. Temperaturi medii diurne sub zero grade se pot înregistra timp de peste 100 de zile.

Ca în toate depresiunile intramontane şi în Câmpulung au loc, îndeosebi în perioadele reci ale anului, inversiuni termice: pentru câteva ore sau zile, în vatra depresiunii, este mai frig decât pe munţii din preajmă. În aceste condiţii, pe văi se produc fenomene meteorologice caracteristice: rouă, brumă, „mări de nori”, în timp ce culmile înalte strălucesc în bătaia soarelui.

În privinţa precipitaţiilor, în medie se înregistrează peste 130 zile ploioase pe an, totalizând o cantitate de circa 700 mm. Odată cu creşterea altitudinii, sporesc şi precipitaţiile: 850 mm pe culmile Obcinilor, iar la staţia meteorologică Rarău aproape 1000 mm. În lunile august şi septembrie se înregistrează puţine precipitaţii, iar faptul că şi nebulozitatea este minimă, aceste luni sunt recomandate în mod deosebit pentru turism.

Ninsorile cad în mod obişnuit din octombrie până la sfârşitul lunii aprilie; durata medie a covorului de zăpadă este de cca. 90 de zile. În Obcini grosimea medie a stratului de zăpadă măsoară 20-30 cm; în Rarău şi Giumalău, la altitudinea de peste 1400 m, trece frecvent de 40-50 cm.

Unul din factorii care explică puritatea remarcabilă a atmosferei urbane îl constituie brizele – un uriaş ventilator natural. Spre seară o adiere abia simţită coboară şi aduce în oraş răcoarea înălţimilor şi ozonul pădurilor: este briza de munte care disloca aerul „uzat” în timpul zilei şi-l primeneşte.

În schimb dimineaţa, sub mângâierea razelor de soare, se porneşte briza de vale, ce ridică ceaţa şi o împrăştie încet lăsând ierburile grele de rouă.

Alături de frumuseţile reliefului, clima este un element important care recomandă Câmpulungul Moldovenesc ca staţiune turistică şi climaterică.

Vedeţi de asemenea şi Telefoane şi Sunatul în România

===ISTORIE================================================ From the Rest Romania Website at Istorie

Istoricul Oraşului Câmpulung Moldovenesc

"A fost odată, demult, tare demult, pe când vulturii vegheau văzduhul din înălţimi, iar zimbrii împrăştiau diamante pe nări, când ciripitul păsărilor şi murmurul izvoarelor înfloreau de cântec, la poalele muntelui Rarău şi ale Pietrelor Doamnei, de unde răsare ca argintul viu Izvorul Alb, a fost un iaz mare şi adânc. Apa nu se putea scurge, căci stâncile, numite Pietrele Buhii, erau împreunate pe atunci, iar în acel iaz sălăşluia un balaur ..."

Aşa glăsuieşte o legendă, consemnată de prof. Graţian Jucan în lucrarea "Câmpulung Moldovenesc - Vatra folclorică" (Bucureşti, 1975). Legenda spune că dintre toţi cei care şi-au încercat puterile în lupta cu balaurul doar haiducul Hălăuceanu i-a venit fiarei de hac. Răsplata sa au fost libertatea şi pământuri iar căutând apoi o fată şi un loc în care să se aşeze a ajuns şi în ţinutul unde astăzi e oraşul, exclamând cu sinceră uimire: "O, ce câmp lung!"

Ţinut de legende şi meleag pitoresc, înconjurat de codrii de brad şi molid, municipiul Câmpulung Moldovenesc are o istorie îndelungată, care începe cel puţin odată cu întemeierea Moldovei.

Voievodatul Câmpulungului a fost, după tradiţie, primul centru al descălecătorilor din ţara vlahilor de peste munţi, afirma Dimitrie Onciul.

De aici, cât şi din alte surse, Theodor Balan conchide că ”Voievodatul câmpulungean a fost primul centru politic al descălecătorilor maramureşeni, întemeiat fiind de Dragoş Vodă odată cu Principatul Moldovei”.

Prima menţiune scrisă, cunoscută până acum, despre Câmpulungul Moldovenesc datează din 14 aprilie 1411, din vremea lui Alexandru cel Bun prin care Mănăstirea Moldoviţei primea satul Vama, „mai jos de Câmpulung”.

Ocolul Câmpulungului Moldovenesc apare frecvent în documentele epocii, în hrisoave şi urice din vremea lui Ştefan cel Mare, Bogdan cel Chior, Petru Rareş, ce dăruiesc mănăstirilor munţi şi văi din ţinutul ocolului.

Între anii 1532-1537, Petru Rareş a ridicat pe valea Moldoviţei, la Vatra Moldoviţei, frumoasa mănăstire - monument istoric şi de artă - deosebit de atrăgător prin arhitectura şi pictura lui.

Tot prin Câmpulung Moldovenesc trece în anul 1541, venind din Transilvania, Petru Rareş, aşa cum arată cronicarul Grigore Ureche ”…Pătru Vodă … s-au întors de la Bistriţa, fără de nici o zminteală şi trecând muntele au ieşit la Câmpul Lung”. În acelaşi an, voievodul a ridicat în Poiana Sihăstriei de la poalele Rarăului, o mănăstire din lemn, mutată mai târziu, după anexarea Bucovinei, dincolo de Rarău, spre Chiril, unde se afla şi astăzi.

Dimitrie Cantemir în opera sa „Descrierea Moldovei” (1716) aminteşte de „Ocolul Câmpulungului”, care constituia un fel de republică, compusă din 15 sate, cu legile şi judecătorii proprii: „Ceea ce am spus mai sus de ţăranii vecini moldoveni, nu se potriveşte pentru locuitorii din trei ţinuturi ale Moldovei, care ce-i drept, nu ţin de boierime, dar nu sunt supuşi nici unui boier, şi fac la un loc un fel de republică.

Cel dintâi este Câmpulung, în ţinutul Sucevei, împresurat de piscurile unor munţi foarte înalţi. Acest ţinut are cam 15 sate, toate cu obiceiurile şi judecăţile lor deosebite (…). Toată munca lor este păstoritul oilor”.

Acelaşi lucru îl subliniază şi Eminescu într-un articol: „Celula constituitivă a vechilor sate române este republica ţărănească, precum s-a păstrat mult timp la Câmpulung (în Bucovina) şi la Vrancea.”

În 1717 Mihai Vodă Racoviţă a ridicat la Vama un monument numit până astăzi „Stâlpul lui Voda”. Monumentul este un monolit în formă de columnă pătrată, de 3 metri înălţime, cu o pălărie piramidală de piatră aşezată pe creştet. Pe pereţii monumentului sunt gravate în vechea limbă românească, cu litere chirilice, faptele campaniilor sale victorioase.

Autonomia Ocolului Câmpulung rezultă şi din: privilegiul locuitorilor de a-şi ierna fără plată oile pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti, din scutirile vamale pentru comerţ (de exemplu taxa vinăritului), din scutirile de a da cai de olac şi de-a plăti bir la întemeierea unei noi gospodării. Conţinutul drepturilor, privilegiilor şi scutirile de care se bucurau rezultau fie din obiceiul pământului, fie din cărţile domneşti cu privilegii pentru locuitorii Câmpulungului.

Cartea domnească din 18 august 1747 a lui Grigore Alexandru Ghica spunea: „Am înnoit şi întărit tuturor câmpulungenilor toate drepturile ce le-au avut de la domnia mea şi de la naintaşii noştri cu cărţi domneşti, întâi pentru vama … să nu plătească vamă pentru vitele lor, al doilea pentru mortasipie … al treilea pentru oamenii domneşti …. Al patrule pentru strânsul banilor şi pentru gorştină, al cincile pentru iernatul oilor … să fie volnici a le paşte pe a oricui moşie … al şasele pentru vinul ce-l vor aduce din gios de la Odobeşti … să nu plătească Tult sau 22 bani şi jumătate pentru un vas şi 12 bani starostelui, nici pârcălabului ...”

Întreaga obşte de ocol a Câmpulungului Moldovenesc era considerată o „cetate de drum”, menită să asigure apărarea Moldovei la trecători. Pentru acest serviciu, domnitorii ţării continuau să reînnoiască la fiecare schimbare de domnie privilegiile câmpulungenilor ce asigurau acea autonomie largă, echivalentă cu privilegiile unei republici stăpână pe propria-i organizare interioară şi care avea dreptul de a trimite solii ei proprii, nu numai la cetatea Bistriţei (şi ea cu organizaţie proprie), ci chiar la domnii Moldovei, ca de la stat la stat.

În istoria zonei s-au petrecut şi alte evenimente cu implicaţii pentru destinele Moldovei.

Alexandru Lapusneanu a trecut cu oştile spre Transilvania în 1556-1557, iar în vremea lui Gheorghe Ştefan (1653-1658) s-a dat în aceste locuri o luptă între oastea moldoveană şi armata nobilimii transilvănene. În secolul al XVII-lea, când polonezii ocupă vremelnic nordul Moldovei, în Câmpulung şi-a avut reşedinţa unul dintre unul dintre comandanţii armatei polone.

La 1766 numărul locuitorilor Ocolului se ridica la 922 de familii, din care 377 în Câmpulungul propriu-zis.

Etapa ocupaţiei austriece începe de fapt în anul 1774, când trupele habsburgice ocupă nord-vestul Moldovei în momentul în care armatele ruseşti se retrăseseră, iar Turcia ieşise slăbită în urma războiului de 6 ani (1768-1774).

Între 1775-1918, ceea ce mai rămăsese din Ocolul Câmpulungului parcurge mai multe etape distincte: perioada de administraţie militară (1775-1786), perioada încorporării părţii de nord a Moldovei la cercul administrativ teritorial al Galiţiei (1786-1848) şi perioada în care Bucovina este recunoscută ca ducat autonom al imperiului şi în care, pe fondul politicii habsburgice de exploatare economică, socială şi naţională, se declanşează lupta patrioţilor români din aceste teritorii pentru a-şi păstra fiinţa naţională (1848-1918).

La 12 octombrie 1777, toată populaţia este chemată să depună jurământul de credinţă către împărat.

Iniţial, întreaga Bucovină, deci şi ţinutul Câmpulungului Moldovenesc (porţiunea rămasă peste graniţă), a fost sub administraţie militară. Primul guvernator militar a fost generalul Gabriel Spleny de Mihaly până în anul 1779; îl urmează generalul baron von Enzenberg, până în noiembrie 1786, când Bucovina trece sub administraţie civilă, el fiind încorporat guvernământului civil din Liov - centrul administrativ al Galiţiei, ca al nouăsprezecelea cerc al acestei provincii. Evenimentul s-a petrecut după ce împăratul

Iosif al II-lea vizitase a doua oară Bucovina între 24-27 iulie 1786.

Această măsură a nemulţumit profund populaţia autohtonă, fapt care a ajuns până la guvernul central din Viena, astfel că la 27 septembrie 1790 se publică o declaraţie în care se afirmă că unirea din 1786, făcută numai cu intenţia de a simplifica administraţia publică, nu mai poate dăinui din cauza deosebirilor de limbă, obiceiuri şi datini, şi în consecinţă, se hotărăşte ca Bucovina să nu mai fie socotită parte integrată a Galiţiei, dar totuşi, pentru uşurinţă, administraţia să rămână mai departe în jurisdicţia administrativă a Galiţiei.

Românii din Bucovina, prin această alipire care va dura 62 de ani, sunt supuşi unor măsuri de slavizare, având de înfruntat acum doi adversari. Totalitatea funcţionarilor aduşi sub administraţia guvernului din Liov au fost străini. Dintre cei nouă şefi ai administraţiei locale până în 1849, numai primul a fost român, boierul Vasile Balş.

Dominaţia austriacă aduce pe aceste locuri şi populaţie germană, „ţipteri” din comitatul Zips, din care mulţi se stabilesc aici: în 1805 la Pojorâta şi Fundu Moldovei (Luisenthal), în 1808 la Prisaca Dornei, în 1809 la Dragoşa şi Valea Stânei lângă Frumosu. Cea mai mare parte dintre ţipteri s-au repatriat în Germania, în ajunul celui de-al II-lea război mondial.

În dezvoltarea sa, Câmpulungul Moldovenesc a cunoscut mai multe faze, de la întemeiere şi până în secolul al XV-lea, când s-au pus bazele acestei aşezări, pe Valea Caselor (de unde şi denumirea de Capu Satului), apoi s-a întins spre vest, mutându-şi centrul din Capu Satului în actualul centru al oraşului. Din secolul al XV-lea aşezarea se întinde tot mai mult pe râul Moldova şi pe văile afluenţilor, când vine populaţie şi din Ardeal, întemeindu-se târgul Câmpulung. Din 1775 până la 1888, Câmpulungul Moldovenesc se întinde spre Deia, Runc, Izvorul Alb, Valea Seaca, Sâhla, etc.

În momentul instaurării stăpânirii habsburgice, Câmpulungul parcurgea un ultim stadiu în devenirea sa ca târg, iar atunci când, în 1794, Curtea de la Viena acorda acestei aşezări rangul de târg, se recunoştea de drept ceea ce exista de fapt.

Momentul acordării autonomiei Bucovinei reprezintă o recunoaştere a puternicei unităţi culturale româneşti, păstrată de multe veacuri şi adeverită chiar de împăratul Frantz Joseph I, care, fixându-i stema prin diploma din 9 decembrie 1862, precizează: „ ... parte din vechea Dacie, ţara aceasta numită în timpul stăpânirii domnilor Moldovei Ţara de Sus … apoi Bucovina …, locuită de daci şi apoi de colonii lui Traian …, a fost străbătută în timpul migraţiei popoarelor de goţi, gepizi, huni, avari, unguri, tătari şi încă alte neamuri care n-au lăsat după ei decât urmele groazei şi distrugerii.

În timp de aproape un mileniu de asemenea situaţie a trebuit ca poporul autohton să-şi salveze viaţa, obiceiurile şi limba.”
În 1866 administraţia austriacă ridică aşezarea la rangul de oraş. De la sfârşitul secolului al XIX-lea Câmpulungul Moldovenesc a fost legat de firul de cale ferată Dărmăneşti – Câmpulung – Vatra Dornei, iar mult mai târziu, în 1938, s-a inaugurat linia ferată Vatra Dornei – Cluj pe la Ilva Mică.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre 1875, se intensifică lupta necontenită a românilor, ca răspuns dat administraţiei austriece care pregătea intense manifestări pentru a celebra o sută de ani de la anexare. Pe acest fond se situează acţiunile intelectualilor progresişti, care militează pentru afirmarea elementelor româneşti rămase nealterate de-a lungul vremii.

În perioada 1888-1918, oraşul a cunoscut o evoluţie puternică, fiind influenţat de construirea căii ferate principale şi a celor doua ramificaţii: una de la Vama spre Moldoviţa şi alta de la Pojorâta spre Fundu Moldovei, când se construiesc numeroase fabrici de cherestea pentru prelucrarea materialului lemnos. Tot acum, s-a început exploatarea subsolului comunei Fundu Moldovei, extrăgându-se minereuri de fier, cupru, plumb, zinc şi s-a construit o turnătorie la Prisaca Dornei.

Primul război mondial dă un nou impuls luptei naţionale a românilor din Bucovina în condiţiile destrămării Imperiului Austro-Ungar, trecând hotărât la înfăptuirea idealului de secole: unitatea naţională. Marea Adunare de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918, la care participă şi numeroşi bucovineni, consfinţeşte hotărârea luată la Cernăuţi, în data de 28 noiembrie 1918, împlinirea idealului de unitate a tuturor românilor.

Pentru realizarea acestui deziderat, au avut loc acţiuni pregătitoare în toate aşezările zonei.

Cităm în acest sens un fragment din Raportul asupra adunării naţionale ţinute la Fundu Moldovei la 8 noiembrie (stil nou) 1918: „... conform Constituantei ţării Bucovinei … precum şi adunării naţionale districtuale din Câmpulung din 4 noiembrie 1918 stil nou … s-a conchiemat pe ziua de 8 noiembrie stil nou adunarea naţională a poporului din aceasta comună."

Perioada ce a urmat Unirii din 1918 constituie pentru dezvoltarea zonei o epocă de puternic avânt, reconstruindu-se din temelii ceea ce distrusese primul război mondial, urmele luptelor pot fi văzute şi astăzi în pădurile obcinilor Feredeului şi Mestecănişului.
Prin legea de unificare administrativă adoptată la 14 iunie 1925, Bucovina a fost împărţită în 5 judeţe: Cernăuţi, Câmpulung, Rădăuţi, Storojeneţ şi Suceava, aceasta situaţie menţinându-se până la 28 iunie 1940 când partea sa de nord a trecut sub administraţie sovietică.

Între 1925 şi 1950, judeţul Câmpulung, cel mai întins ca suprafaţă din Bucovina, a avut următoarea împărţire administrativă:
- una comună urbană – reşedinţă: Câmpulung;
- trei comune urbane - nereşedinţă: Gura Humorului, Vatra Dornei şi Vama;
- 39 comune rurale repartizate în trei plase (plasa Moldova cu 13 comune rurale cu reşedinţa la Câmpulung; plasa Dorna – cu 11 comune rurale cu reşedinţa la Vatra Dornei şi plasa Humorul cu 15 comune rurale cu reşedinţa la Gura Humorului).

Existenţa oraşului Câmpulung Moldovenesc ca reşedinţă de judeţ a fost curmată de către noua împărţire administrativă legiferată în anul 1950, după model sovietic. Astfel, oraşul Câmpulung devine un simplu orăşel înglobat în regiunea Suceava.

Din anul 1995 Câmpulung Moldovenesc are statut de municipiu.